“`html
Disperare digitală: Eșecul PNRR dezvăluie un haos total în administrația publică!
Într-un an catastrofal, Edward Crețescu strigă în gura mare că digitalizarea, așa cum a fost gândită, e un eșec răsunător, cu fonduri absorbite în stilul „Hai să vedem dacă merge”, ceea ce nu a mers deloc, iar bilanțul este unul amar, cam ca o cafea rece uitată pe birou, adică dezamăgitor pe scară largă, cu speranțe că ne vom întoarce la epoca de aur a digitalizării prin implementări câțiva pași poate stângaci.
Ideea era să se facă minuni, dar acum realitatea e că digitalizarea cu fonduri PNRR e cam ca un vis păgubos – ”Ne așteptam să facem un salt înainte, dar ne-am trezit cu o piatră de moară la gât!”, a mai spus Crețescu, adăugând că vinovații sunt processul complicat și lipsa de expertiză care au făcut ca visurile futuriste să se transforme în nopți negre.
Foarte cineva, da, exact, și-a pus pungi de gheață pe cap, fiindcă nu suntem pe aceeași lungime de undă când vine vorba de digitalizare – “Cine se mai uită la proceduri când primești doar belele?”, întreabă el retoric, menționând că, deși mulți au încercat, tot nu s-a cumptat mare lucru, iar într-o mare de documente rămase pe hârtie.
Ce să mai zici… în România, digitalizarea arată ca un mozaic de idei neimplentate, cu zone excelente și zone în care te întrebi când a fost ultima dată când s-au uitat la un computer pe bune. Cetățenii, desigur, suferă, e clar că la un ghișeu unde colaborezi cu hârtia nu e deloc confortabil, parcă ai merge să dai un examen, fără pensulă și cu emoții.
“Fiecare zi e o provocare, și din păcate nu se simte mersul înainte, ne pierdem printre promisiuni…”, subliniază Crețescu, făcându-ne să ne întrebăm dacă vom avea vreodată o digitalizare coerentă, sau va rămâne un ideal pe care-l visăm noaptea. Cetățeanul trebuie să simtă că evoluăm ca un tot unitar și nu ca o adunare de bărci în care fiecare trage la răspundere pe celălalt.
Regista, acea firmă cu idei mari, a reușit să creeze așa-zisul „traseu al documentelor”, dar până la urmă, cine mai poate să spună că a făcut o diferență reală în toate primăriile, unde până și ideea de digitalizare poate părea din altă lume?
Acum „întărilează” viziuni care se bazeză pe feedback-ul din modurile în care funcționează instituțiile care chiar s-au digitalizat, dar ce bine au reușit!? Regista e în a treia parte din primării, dar ce valorificare reală aduce la masa discuției? Cu pași mai lenti decât se aștepta, dar pe hârtie, se fac planuri mărețe pentru viitor.
Iar pentru toți ai noștri și ai lor, de la primărie la spitale, la școli și la poștă, speranțele se leagă în continuare de o platformă care, teoretic, e în multe limbi, dar care pe teren întâmpină challenge-uri provăduite de legislații diferite și de lipse de expertiză locală. Sigur că ar putea fi soluții, dar cum să poate să funcționeze ceva ce pare rupt dintr-un film SF?
Și, în final, ne întrebăm, ce vrem de la viitor? Ce înseamnă toate aceste măsurători? Riscăm să fim doar o poveste de succes fără un final fericit? Crețescu punctează pe scurt că, binele e mai mult un concept decât o realitate palpabilă, dar să vedem dacă vom reuși să ducem digitalizarea către un nou început sau vom zbura fără să știu încotro, cum s-ar spune… dar e clar, dacă nu ne unim eforturile, totul va fi o trasă de eșec.
“`
