“`html
Agenția Spațială Europeană Deschide o Nouă Antenă: O Invazie a Cerului sau Îmbunătățirea Comunicării?
Sâmbătă, cu aplomb și fanfară, Agenția Spațială Europeană, adică ESA, a dat startul unei zile istorice în Australia, inaugurând, uite, o antenă cu diametru de 35 de metri, ceea ce suna foarte impresionant. Această nouă bijuterie a fost instalată în New Norcia, un loc care, în mod evident, are deja o astfel de antenă, dar nu oricum, ci o antenă deja în funcțiune și, desigur, capabilă să comunice cu misiuni din cel mai îndepărtat colț al sistemului solar, adică o dată cu cele două antene din Argentina și Spania.
Cu toate acestea, întrebările apar: cât de mult mai avansate vor deveni aceste tehnologii, având în vedere că acum aceste antene pot să încerce să contacteze vehicule care, iată, sunt amplasate departe, foarte departe în cosmos? Antena, în mare parte, va susține misiunile tot mai ambițioase ale ESA, care includ lucruri precum telescopul spațial Euclid și o misiune care are de-a face cu un asteroid pe nume Didymos, dar și cu studierea planetei Mercur. Se pare că veșnică noastră curiozitate cosmică se transformă într-o goană pentru date, așa cum a menționat un anume Simon Plum, șef în cadrul ESA, care sugerează cum explorarea ar fi imposibilă fără aceste antene.
Pe scurt, Plum spune că, fie că sateliții sunt în orbita Pământului sau pe Lună, sau chiar mai departe, infrastructura asta de comunicare este absolut esențială, dar chiar și în acest caz, ce ne facem cu datele când totul devine “avid de date”? De la prima antenă deschisă în 1998, volumul de date a crescut, dar oare nu ne pierdem în numere și statistici? Frauen, spune Mehran Sarkarati, un alt cap de la ESA, cum totul devine mai sofisticat și mai complex, adică avem mai multe misiuni, dar sunt doar date, date, date.
În plus, se pare că mai este și o a cincea antenă pe drumul ei, ceea ce ridică întrebări despre cât de mult putem comunica cu vehicule care se află, ca să ne înțelegem, la peste 2 milioane de kilometri de Pământ. Iar tehnologia nu stă pe loc, componentele acestei noi bijuterii sunt răcite criogenic, adică temperatura e tare scăzută, aproape de zero absolut, pentru a detecta semnalele slabe. Totul suna și pare fascinant, dar oare chiar putem pătrunde în misterele spațiale sau ne învârtim în cerc?
Deci, pe scurt, cu toate aceste progrese, rămân întrebări legate de măsura în care explorarea și știința spațială pot prolifera, și, evident, ce impact va avea asta asupra noastră, pământenii care ne uităm în sus la stele…
“`
