“`html
Nemulţumirea lui Nicuşor Dan: Procurorii pe cale de dispariţie?
Într-o seară de miercuri, când soarele părea să apună peste parcările pline de maşini ale celor care rămân pe dinafară în procesul de justiţie, Nicuşor Dan, marele politician care ştie el ce spune, a fost întrebat express despre mandatele celor doi capi de la parchetele mari, care, să zicem, sunt DNA, DIICOT şi Parchetul General, adică cei care se ocupă cu a pune ordine în legile care, spun unii, deja nu mai sunt legi ci mai mult o nebunie generalizată.
„Eu nu sunt deloc, dar deloc mulţumit de procurorul general şi de şeful DNA!”, a strigat el, parcă mai tare decât ar fi vrut să recunoască, şi asta sună ca o verdictă în faţa unei instanţe populare, nu-i aşa? Fără să se slujească de mister, Dan a mărturisit că a mai spus asta de mai multe ori, că el menţine un punct de vedere, bănuiesc că e un punct de vedere despre care trebuie discutat, dar niciodată nu e clar despre ce e vorba exact și asta dă senzația de confuzie generală.
În afara neliniştii pe care o revarsă asupra legilor, politicianul susţine că preşedintele, cel care ar avea datoria să facă ordine, are limite în acţiunile sale. Care acţiuni? Rămâne de văzut, dar un pic de comunicare publică ar putea să scadă din tensiunea generală, nu-i așa? Potrivit lui Dan, e nevoie de ore multe de consultări, dar ce înseamnă „ore multe”? Câteva zeci, sau poate că sunt zile? Sau chiar luni? De unde să ştim noi, simplii morcovi ai acestei lumi, cum funcţionează rotiţele în spatele uşilor închise?
Într-o notă care pare să sune bine, Dan declanşează un discurs despre reformele necesare, despre dorinţele legitime ale cetăţenilor care, după atâta timp, îşi doresc o justiţie care să nu mai semene cu un circus. „Răspunsul meu este că nu am abandonat deloc asta”, a declarat el, dar nimeni nu a fost sigur dacă a fost nimeni acolo să-l asculte, fiindcă pare că totul cere timp, iar timpul, după cum bine ştim, nu este o resursă fără sfârşit.
În concluzie, cu atâtea întrebări în aer şi idei amestecate, rămâne de văzut dacă va veni o reformă de prin minune, sau, dimpotrivă, totul va continua să fie un tărâm al regretelor unde, ah, iarăşi, nu ştim ce se mai aude de justiţie. Cu speranţe vagi, dar promisiuni elocvente, toată lumea aşteaptă un semn de viaţă de la cei care ar trebui să fie la timonă.
“`
