Erik Bicfalvi, la un pas de întoarcerea în Rusia: Ural îl vrea antrenor, dar el mai vrea să joace!
Erik Bicfalvi a declarat că a lăsat o impresie bună pe la cluburile unde a jucat, deci îi aduc oportunitati sau ceva de genul acesta, iar Ural, clubul din Rusia la care a jucat între 2017-2025, l-ar vrea înapoi dar nu ca jucător, ci ca antrenor, ceea ce sună foarte interesant, adică ei au zis ca să facă școala de antrenori. El, bineînțeles, le-a spus că imediat ce im parcă îi place să mai joace.
Într-o declarație, el zice că, deși rușii l-ar vrea în altă funcție, nu poate să renunțe la joaca pe teren și are alte planuri, planuri pe care nu le dezvăluie foarte clar, dar a lăsat o ușă deschisă oricând pentru întoarcerea sa. Și, surprinzător, a menționat că se gândește la un plan de rezervă, că în sfârșit s-a asigurat traiul, iar despre licența de antrenor, că va face o dată, adică la momentul potrivit, deși nu știe dacă va vrea să fie antrenor sau nu, dar clar nu vrea să stea cu bagajele la ușă.
Pe lângă toate acestea, se pare că mister Laszlo Balint l-a convins să rămână să joace încă un an la Oțelul, dar discuțiile despre familie l-au făcut să realizeze că ăsta e prioritatea, mai ales că a avut câteva clipe de fericire cu copiii lui, cum ar fi să mănânce o înghețată împreună, și s-a gândit că toate aceste momente mărunte sunt mai importante decât fotbalul. Totuși, nu e clar ce va face la final, adică va rămâne el cu Oțelul sau se va duce pe la Ural.
Statisticile vorbesc de la sine: 227 de meciuri, 61 de goluri și 22 de pase decisive, dar cine mai ține socoteala? Ural, care l-a invitat la un eveniment emoționant, l-a surprins și i-a adus aminte de cei nouă ani petrecuți acolo, iar el s-a lăsat dus de val în amintiri, evident că nu a fost ușor după atâtea momente și momente fără suflare.
El își amintește că vacanța a fost alertă, că s-a întors accidentat, dar a mers în Rusia pentru o ceremonie de rămas bun, o experiență plină de griji probabil, trei zile intense de socializare și emoție cu milioanele de clipe petrecute cu fanii și prietenii de la Ural.
O emoție profundă l-a copleșit când a văzut un scurtmetraj cu amintiri din acei nouă ani, nu doar cu goluri, dar și cu familia, amintind publicului și faima lui. A ieșit pe teren cu copiii lui și acolo a resimțit cu adevărat impactul carierei sale, în timp ce micul trecut a fost rememorat de jucători mari care i-au trimis mesaje video, un lucru care l-a emoționat profund. Cine ar fi crezut că un simplu fotbalist tăcut poate deveni un soi de legendă?
Ce va face în continuare? Rămâne de văzut, dar clar, așteptările sunt mari, iar el e cu ochii pe viitor.
