Emilia Faur, voce esențială a literaturii contemporane românești: „Viața e a mea”, un roman al luptei pentru dreptul femeilor la propriul destin
Scriitoarea Emilia Faur, laureată cu premiul „Tânărul prozator al anului 2023”, a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Libertatea despre romanul său de debut, „Viața e a mea”, o carte scrisă ca reacție la presiunile și așteptările sociale impuse femeilor, în special după maternitate. La doar 34 de ani, ea devine astfel o voce puternică în literatura românească contemporană, explorând cu luciditate și curaj realitățile adesea dure ale condiției feminine în România anului 2026.
Romanul de debut: o reacție la un context încă patriarhal
Emilia Faur mărturisește că a scris „Viața e a mea” „dintr-o nevoie de control” și ca act de revoltă, pentru a denunța societatea patriarhală care încă guvernează mentalitățile și a sprijini dreptul femeilor de a-și decide singure drumul în viață. „Mi-am dat voie să urlu și să mă revolt cât am vrut, fără să-mi pese de sprâncenele ridicate”, spune autoarea despre procesul creativ al cărții, apărută la editura Polirom.
Romanul îi aduce concret premii și recunoaștere, astfel Emilia Faur câștigă atât distincția „Tânărul prozator al anului 2023”, cât și concursul „De la Carte la Film” ediția 2025, premiu care asigură adaptarea romanului într-un film artistic realizat sub egida PRO TV.
Tematici sociale profunde și realități dure în povestea romanului
Romanul îmbină elemente din genul polițist și prezintă poveștile intersectate ale unor personaje feminine diverse: Angela Pop, galeristă și proaspătă mamă; Greta Roth, polițistă la Omucideri; și Carla (Razia), lucrătoare sexuală. Prin aceste personaje, autorul abordează teme sensibile precum maternitatea, violența domestică, abuzurile, depresia și modul în care presă manipulează știrile despre tragediile femeilor, transformându-le adesea în senzațional.
Emilia Faur subliniază și contextul tragic al femicidului în România recentă: după promulgarea legii pentru prevenirea și combaterea femicidului în aprilie 2026, anul precedent au fost înregistrate 66 de cazuri, iar până în prezent în 2027, au fost 19 astfel de cazuri consemnate oficial.
Dezvoltarea psihologică și degradarea mentală a protagonistei, o mamă aparent împlinită, este descrisă atent, evidențiind cât de greu este să faci față așteptărilor sociale în care femeile cad uneori captiv. „Femeile toate ar trebui să iasă în stradă să strige: viața e a mea! A mea și numai a mea!”, declară fragmente din roman.
„Eu decid pentru viața mea” – un joc de putere și libertate
Mesajul puternic al romanului a fost transmis și prin vocea autoarei, care îndeamnă femeile să-și recupereze dreptul de a-și decide propriul destin, fie cu copii, fie fără bărbați, fie singure, și refuză să accepte „dictatele” sociale care le limitează libertatea, mai ales după ce devin mame.
„Viața-i a ei! A mea, a noastră, a fiecăreia, și noi decidem cum ne-o trăim, nu are nimeni dreptul să ne spună cum s-o facem, o facem cum vrem noi, cu sau fără copii, cu sau fără bărbați, cu sau fără orice, să mă lase dracului cu corpul, ăsta-i praf în ochi!” – citat din „Viața e a mea”.
Biografia autorului și începuturile în scris
Originară din comuna Petrești, județul Alba, Emilia Faur este absolventă de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și predă la nivel de liceu. Ea consideră că meseria de scriitoare este, paradoxal, cel mai dificil rol de asumat din multiplele sale responsabilități.
În interviu, ea mărturisește că trăiește din salariul de profesoară, într-un oraș cu costuri ridicate, iar scrisul reprezintă o activitate strecurată printre obligațiile cotidiene. „La bani nu mă prea uit, că mă deprim”, spune autoarea cu sinceritate.
Amintirile din copilărie, petrecute adesea cu bunica Maria care îi citea povești înainte de somn, au fost esențiale pentru dezvoltarea sa literară. „Am rămas cu senzația că poveștile sunt un bun adăpost când nu-ți găsești locul”, spune Emilia Faur, care a început să scrie pentru a se înțelege pe sine și lumea din jur.
Procesul scrierii „Viața e a mea” și luptele interioare
Faur a povestit că manuscrisul a fost finalizat în aproximativ trei luni, perioadă în care se simțea „copleșită și furioasă”, la zece luni după nașterea copilului său. Schimbările de identitate odată cu maternitatea și presiunile sociale de a se identifica doar cu noul său rol au declanșat furia autoarei și au alimentat scrierea romanului.
Cartea, spune ea, este scrisă cu „dragoste și furie, deci cu multă inconștiență” și cu o doză de revoltă față de așteptările sociale irealiste atribuite femeilor, principalul său deranj fiind presiunea ca femeile să fie „oaze nesfârșite de înțelegere și generozitate”.
Feminismul văzut prin ochii Emiliei Faur
Autoarea se declară feministă și subliniază că feminismul înseamnă, înainte de toate, dreptul și libertatea femeii de a decide pentru sine. Ea avertizează asupra stereotipurilor conform cărora feminismul ar fi o luptă agresivă pentru putere, considerând această imagine o „abureală injustă”.
Despre maternitate, ea constată că în România discuția este încă marcată de ideea că este un proces „greu, dar frumos”, fără recunoașterea suficientă a dificultăților reale și a depresiei postpartum, precum și a multitudinii de prescripții și judecăți cu care se confruntă mamele.
Violenta domestică și deteriorarea solidarității umane
În roman este prezentată și sinuciderea unei mame, un episod care în realitate este deseori tratat de mass-media în manieră senzaționalistă. Emilia Faur denunță această abordare, atribuind-o ipocriziei și nepăsării societății contemporane, care preferă să se detașeze prin dramatizare și exotism, evitând confruntarea directă cu tragediile.
Efectul acestei atitudini este perpetuarea unui „sentiment permanent de neputință” și o criză a solidarității sociale, unde oamenii sunt învățați că „nu e treaba ta” să intervină sau să simtă empatie.
Referitor la schimbările necesare, Faur consideră că atât mentalitatea, în primul rând, cât și aplicarea reală a măsurilor legislative trebuie să se schimbe. Ea respinge glorificarea „femeii care se sacrifică” și ideea nocivă de „femeie care o cere”, accentuând nevoia unor măsuri preventive eficiente și nu doar declarative.
Iubirea în „Viața e a mea” – un sentiment dureros și tulburător
Contrar așteptărilor clasice, iubirea este prezentă în nuanțe diverse în roman, însă de cele mai multe ori este însoțită sau umbrită de violență, ceea ce îi alterează alinierea și confortul psihic clasic atribuit sentimentului. Autoarea descrie iubirea din carte ca o forță „dureroasă și strălucitoare, care arde”, reflectând complexitatea și dificultățile relațiilor umane.
Impactul literaturii și reacțiile cititorilor
Emilia Faur își dorește ca lectura romanului să stârnească reflecție și să invite cititorii să-și pună sub semnul întrebării convingerile, nu doar să provoace o reacție emoțională trecătoare. Ea afirmă că arta și literatura contribuie la schimbarea perspectivei asupra lumii, reducând teama și deschizând dialogul.
Reacțiile primite sunt diverse: unele cititoare s-au regăsit și s-au simțit eliberate, altele au fost copleșite, iar unele scriitoare au fost dezamăgite de nivelul feminismului perceput în carte. Faur consideră valoroasă fiecare interpretare, pentru că invită la discuție și analiză.
Despre literatura feminină românească contemporană, o descrie ca fiind marcată de diversitate stilistică și onestitate, cu teme tratate de la identitate, moarte, iubire, boală, vulnerabilitate până la bătrânețe, toate spuse fără autocompătimire, uneori cu mult umor și accent social-psihologic.
Proiectul cinematografic și relația cu adaptarea
După câștigarea premiului Book-to-Screen, „Viața e a mea” urmează a fi adaptată pentru film. Totuși, Emilia Faur precizează că este puțin implicată în acest proces și nu are informații despre stadiul adaptării, scenariului sau regizorilor. Contractul semnat îi interzice să vorbească despre detalii.
Banii primiți s-au concretizat într-o sumă de aproape 5.000 de euro drept cesiune a drepturilor de autor și nu sub forma unui premiu cu efect material suplimentar. Autoarea vede angajamentul PRO TV de a realiza filmul mai degrabă ca o promisiune, nu ca un proiect concret, și nu intenționează să se implice activ în urmărirea proiectului.
Tensiunile interne în creație și perspectivele literare
Premiul „Tânărul prozator al anului” nu creează presiune asupra autorului în procesul de scriere. Ea simte mai degrabă frustrarea energiei scăzute în momentele în care încercă să creeze și oscilează între încredere și îndoială. „E nasol când mi-o ia razna busola”, recunoaște Faur.
În prezent, se simte obosită după un an plin de predat și evenimente publice, jonglând cu multiple responsabilități personale. Totuși, visează să găsească o cale de a scrie despre solidaritate, temă care o preocupă și inspiră.
Implicațiile reale ale mesajului Emiliei Faur în societatea românească
Prin „Viața e a mea”, Emilia Faur a dat glas unor nemulțumiri profunde legate de rolul și percepția femeilor în societatea românească contemporană, evidențiind presiunile, așteptările nerealiste și lipsa de sprijin în momentele cruciale precum maternitatea. Adaptarea sa cinematografică, deși încă incertă, reflectă interesul pentru astfel de povestiri.
În același timp, atacurile literare asupra unor teme cruciale precum violența domestică, femicidul, depresia post-partum și criticile aduse ipocriziei sociale au potențialul de a genera discuții mai largi și conștientizare. În contextul unei legislații noi, în vigoare din aprilie 2026, care vizează combaterea femicidului, mesajele Emiliei Faur răsună ca o necesitate stringentă de dialog, schimbare mentală și acțiune reală.
