Elveția pe Calea Cețoasă a Securității: Problema Infrastructurii și Echipamentelor Militare!
Așadar, ne aflăm în fața unei situații absolut neliniștitoare, Elveția pregătește terenul nu pentru iarba verde a neutralității, ci pentru eventualele atacuri ale „actorilor non-statali”, aceștia fiind cei care ar putea să lovească infrastructura critică, iar armata, da, care ar trebui să ne apere, se zbate în marea problemă a echipamentelor scăzute și complet inadequat echipate, conform celor spuse de Thomas Suessli, într-un interviu caraghios publicat în NZZ, ziar care dă senzația că tinde spre o realitate alternativă.
Ce-i drept, Suessli subliniază un aspect șocant, și anume că, și atunci când toate semnalele roșii răsar ca ciupercile, nu ne putem apăra de amenințări la distanță sau de un atac pe scară largă, așa că, el tocmai își termină mandatul și poate că la final, ne-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri legate de viitorul nostru defensiv, ca și cum toți am fi într-o piesă de teatru absurd.
„E împovărător” a zis el, tot el, foarte promițător, că doar o treime din soldați ar fi echipați complet în condiții de urgență reală, ceea ce nu e chiar un lucru pe care să-l audă cineva cu zâmbetul pe buze, iar Elveția, care vrea să îmbunătățească cheltuielile pentru apărare, modernizând artileria și înlocuind vechile avioane de luptă cu cele mai moderne, cum ar fi F-35A, o tarefa pe care nu o duce prea bine din cauza depășirii costurilor. Criticii sunt, evident, lângă buget, acuzând cheltuielile, și totodată îndoindu-se de stabilitatea cheltuielilor într-o lume care se îngroașă în confruntări.
Suessli insistă asupra ideii că atitudinea față de armată nu s-a schimbat prea mult, având în vedere că războiul din Ucraina ultragiază conștiințele europenilor, dar, na, distanța e mare și noi suntem obișnuiți să credem că neutralitatea este un scut invulnerabil, care se clatină serios pe fundamentele istoriei. Istoria nu-i prea prietenoasă cu idealurile de genul acesta — va dă peste cap presupunerile cu privire la ce înseamnă adevărata apărare militară.
Neutralitatea este poate de dorit, dar, capul sus, e bine de știut că nu te poți baza pe acest concept în fața unui adversar determinat, fără un arsenal care să te protejeze, așa cum afirmă Suessli, și se pare că Elveția a decis să aloce 1% din PIB pentru apărare până în 2032, o sumă care, în fața națiunilor NATO care alocă de cinci ori mai mult, pare o glumă proastă.
În final, cu toate că ritmul e mai încet decât un melc, armata elvețiană ar putea să fie în sfârșit operațională până în jurul anului 2050, și nimeni nu știe ce amenințări ne așteaptă atunci, dar Suessli, din păcate, ne lasă senzația că „e prea târziu”. Ce mai e de spus? Oare vom deveni cu adevărat ființe fără apărare în propriul nostru cuib de liniște?
