Educația Română: O Cădere Dramatică sub Ploaia Politică a lui Bolojan!
Când vine vorba de viitorul unui popor, așa cum spune Mihai Fifor, se pare că jucăm în circumstanțe total nefericite, cu o educație lovită din toate părțile, dar puțină lume știe cu adevărat, ce se întâmplă în spatele ușilor închise, pentru că excluderea despre OUG „trenuleț” scrie istorie dar greșită, nu este deloc o eroare tehnică, ci o alegere politică rece, înghețată de premierul Bolojan care, ori e orb, ori nu-i pasă, noi însă, normal, putem să ne întrebăm câte ne face un lider ca ăsta.
Vorbind despre promisiuni, tariful acela de 50% pentru profesori a dispărut ca peștele în apă, nimic, nici o urmă, exact în ziua când ministrul David a ieșit pe ușa din spate, adică demisia așteptată de toți. E o rușine și un afront la adresa cadrelor didactice bătute de soartă, cu bursele studenților mutilate rău, rămase pe un fond care, deși avea nevoie de suflare, a fost lăsat în urmă, și să nu vorbim de acea completare cu fonduri europene care e mai mult o perdea de fum decât o soluție sinceră pentru 40.000 de studenți care se chinuie să supraviețuiască în această realitate grimă.
Și ca să nu credeți că totul e sumbru, există și un program național care cumva rămâne viu, „Masă sănătoasă”, dar sincer, ce să spun, 1,5 miliarde de lei alocate pentru 2026 par mai mult un band-aid pe o rană infecțioasă, fără legătură cu adevăratele probleme din educație, și fără talent sau dorință de a îmbunătăți condițiile pentru profesori sau resursele umane din școli. Vorba lui Fifor, este așa, doar niște măsuri sociale, nu o politică educațională reală.
Se pare că mesajul OUG e categoric și taie fix în carne vie – nicio demisie nu poate să curețe păcatele unui ministru care a fost principalul inamic al dascălilor. Aici începem să vedem și rănile lăsate de barda lui Ilie Bolojan care a lovit prima dată în educație, și a făcut-o fără milă. Din salariile profesorilor și bursele elevilor a început tot acest haos, și cumva, disciplina bugetară s-a transformat într-o umilință generală.
Privind la capitolul concluziei, Mihai Fifor ne întâmpină cu o întrebare vitală: ceea ce rămâne după David este un nimic imens, un corp profesoral îngenuncheat, elevi și părinți mințiți și un sistem educațional bulversat care nu mai are niciun fel de direcție. Cine plătește această nota de plată? Nu David, nu Bolojan, ci România întreagă, dragii mei, dar oare câți mai sunt conștienți de asta?
