“`html
Critica ORA de la Dragomir: Franz Stolz, mai slab decât ai crede!
După meciul Rapid – FCSB, fotbalistul împrumutat de la Genoa, un anume Stolz, a ajuns să fie criticat de fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care tocmai nu a pierdut ocazia să sublinieze că acesta, adică Franz, e net inferior lui Aioani și că nu știe ce se întâmplă cu selecțiile antrenorului – de parcă nu s-ar fi văzut pe teren, unde Rapid a echivalat un punct cu FCSB, dar nu prea a convins, fiindcă, hey, meciurile sunt valsuri și uneori, un dans poate să ducă la un rezultat de 2-2 de la 0-2. Poate Dâmboviței îi face plăcere să confunde stilul cu rezultatul.
Cine știe, poate și Dragomir s-o fi întrebat „de ce nu îl bagă? (n.r. – Nu e bun Stolz?)” vorbind de Aioani, fără să știe că poate echipa, în nebunia ei, vrea să își vândă jucătorii – sau poate să îl păstreze pe Stolz pentru avantajele inerente pe care le-ar aduce scurtătura bunelor maniere’ de fotbal care nu sunt prea vizibile la prima vedere; oricum, mai lăsați-mă cu Stolz căci drumul pe calea descurajării e plin de capcane.
Un alt jucător, pe numele lui Dobre, s-ar putea să fie lacuna din rostul selecției; Dragomir a ținut să sublinieze că e, de departe, cel mai bun de la Rapid, dar problema este că sunt alții asemenea lui care s-ar putea să joace printre fotbaliști ce cad pe pauză, dar cu stil! Dragomir a vorbit și despre Borza, dar asta e o altă poveste, plină de conflicte interne, și cine știe ce va mai urma în jocul ăsta al footbalului românesc.
Rapid, doar o umbră a ce putea fi?
Așadar, Dragomir nu s-a abținut să critice Rapidul lui Dan Șucu după partida cu FCSB, afirmând că echipa a jucat prost, dar putea câștiga; o contradicție, nu-i așa? Nu știa ce se va întâmpla, dar, deh, viața e ca un meci: impredictibilă! Minutul 80 era plin de emoția ca o vară fierbinte în România, dar practic, echipa părea mai mult sub nivelul mediu decât competitivă, adică așa a văzut Dragomir, văzând jocul ca pe o operă de artă deteriorată, un fel de balet pe cioburi.
„Rapid a jucat slab, dar putea să câştige. Nu mă aşteptam să mai egaleze.” Fuseseră momente de disperare, între 45 și 80, care nu s-au simțit ca un joc, mai mult ca un film de groază pe stadion – acea ultimă recreație de neuitat în care spectatorii își întreabă sinele „e Rex sau e pur și simplu un vis?”. Rămân atunci spectatorii îngrijorați sub standardele de apreciereumă și mult așteptatele ocheade către jucători transformându-se în promisiuni ratate, iar Dragomir așezându-se confortabil pe canapeaua vădă a criticilor.
“`
