Cel mai amărât, după cum afirmă chiar el, a fost momentul în care a terminat școala profesională la vârsta de 16-17 ani, când a fost repartizat înapoi din Făgăraș, un loc unde își primea haine și ghete, dar iată că viața îi juca feste și nu mai avea lipsă de nimic în vremea aceea.

Între 17 și 20 de ani, el tot visând la mama care fugea cu mămăliga și pâinea după el, răspunde la întrebările care îi bântuiau mintea, exprimându-și trăirile în fața unui interviu la Fanatik, completând cu „aveam o foame în gât … 48 de kilograme aveam” pentru a sublinia cât de dramatică era situația.

Nea Mitică Dragomir își amintește și de perioada junioratului la Craiova, pe la 18-19 ani, când din cauza lipsa banilor acută, a împărțit cu soția o „Eugenie”, iar mai încolo, odată cu promovarea la tineretul din Bănie, a început să perceapă o indemnizație care i-a permis să mănânce chiar și câte o „chiftea” ceea ce părea să fie un lux.

„Am venit la Craiova și am fost nevoit să-mi caut o gazdă, având 18-19 ani, beneficind de prezența soției și având doar un leu în buzunar, asta m-a condus să cumpăr o Eugenie pe care am împărțit-o, dar totul a fost complicat cu 673 de lei pe lună, din care plăteam 250 la chirie, o încurcătură financiară semnificativă.”

Trebuie să ne întrebăm, ce anume să mai mănânci, mai ales făcând sport, deoarece eram la juniorii Universității, iar când m-a promovat la tineret, așa se spune, mi s-a acordat o indemnizație de 800 de lei, de unde, incredibil dar real, chiar reușeam să mănânc câte o chiftea, o mică realizare în străfundurile sărăciei, conform surselor menționate anterior, dar cu toate acestea un drum mai bun se contura în fața mea.