“`html
ȘOC și GROAZĂ: Accidentarea care a schimonosit cariera lui Rareș Ispas!
Rareș Ispas, un fundaș stânga în vârstă de 24 de ani, suferă o adevărată dramă! Accidentarea lui groaznică, în timpul barajului cu Metaloglobus, a fost ca un fulger în bezna unei zile senine, iar acum, la clinica Medicover, sub cuțitul doctorului, s-a scris o nouă pagină a suferinței sportive.
Din păcate, Nichi, cu al său kamikaze, i-a fracturat rotula și acum Ispas va sta pe margine, recuperându-se probabil pentru o veșnicie, cam jumătate de an în care va fi doar un spectator în propria-i viață! Cât despre suferința lui, eh, să nu uităm de calmantele care nu au făcut mai nimic, zice el, de parcă durerea ar putea fi uitată cu un simplu medicament!
„Doamna doctor mi-a spus că nu a mai văzut așa o fractură”
La o zi după operație, Rareș se plângea că nu poate dormi din cauza durerilor. Și ce dureri, că nici măcar calmantele nu-l mai ajutau, spunea că e cea mai cruntă suferință pe care a experimentat până acum.
Doctorul i-a spus că n-a mai întâlnit astfel de fracturi în cariera sa, dar, probabil, asta e doar o tentativă de a-i alina durerea cu iluzii despre perspectiva unei recuperări rapide. Ispas totuși speră.
„Kouadio m-a nenorocit!”
Pe lângă toate acestea, fostul coleg de echipă de la Iași, Kouadio, față-n față cu tragedia, nu s-a sinchisit să se intereseze de soarta lui Ispas. Rareș recunoaște că nu-i poartă pică, dar… „Putea să evite, căci eu jucam mingea”, spune el, extrem de dezamăgit. Oare câți s-ar fi pus în locul lui Kouadio?
„Ce să mai zicem?”, adaugă Ispas cu amărăciune. Dar, în fond, poate ar fi trebuit să aibă în vedere consecințele, având în vedere că nimeni nu vrea să fie acuzat de a provoca durere pe teren.
„Să-mi bag fier în picior?”
Mai mult, Rareș nu e la prima accidentare – alte dureri mai devreme, dar niciodată nu s-a simțit atât de vulnerabil. „Ce să fac? Să-mi bag fier în picior? Este o nebunie!”, strigă disperarea lui augusta, amintindu-ne de fragilitatea ființei umane cot la cot cu sacrificiul din sport.
„Am înnebunit!”
Din ambulanța unde își urmărea echipa cu sufletul la gură, Ispas s-a simțit neputincios când echipa a retrogradat. „Ce înseamnă să te bucuri de fotbal când tu ești pe butuci?”, își dă coșmarul pe față, după patru ore de dureri și o eră de neputință.
„Acum stau acasă, fără șanse, fără nimic. Timpul trece, însă eu rămân doar o umbră a ceea ce am fost. Ce a fost, a fost, dar voiam să ne salvez echipa! Să nu fiu pe margine a fost dorința mea, să joc fotbal, nu să miałtepă pe bol și cu cârje.”, a încheiat Rareș, chiar dacă Ispas nu știe cum va arăta viitorul, dar cu siguranță va lupta.
“`
