“`html
Încercări de supraviețuire în haosul captivantei povești a unei familii israeliene
La doi ani după atacul brutal comis de Hamas, Gal Gilboa-Dalal se zbate încă în eco-urile acelei zile catastrofale, când fratele său, Guy, a dispărut, și este atât de puțin control asupra situației incertitudinii vieții lui, și fratelui său, că uneori nu știe ce să mai gândească, în timp ce așteaptă vești de la el, se simte prins între un coșmar și o așteptare plină de speranță dar și disperare, și-i aude vocea din adâncurile tunelurilor.
Cine s-ar fi gândit că un festival de muzică poate deveni scena unei tragedii de neimaginat? Da, cei doi frați, Gal și Guy, erau la festivalul Nova, ascultând muzică, când realitatea i-a lovit pe nepregătite: militanții au deschis focul, iar zeci de oameni au fost luați ostatici, un scenariu de iad în mijlocul distracției, un adevărat masacru sângeros care a cimentat 7 octombrie în memoria colectivă.
„Timpul a trecut ciudat,” spune Gal, „de parcă ieri eram împreună, iar acum am impresia că au trecut secole fără să-l văd.” Să te confrunți cu o distribuție constantă a durerii și incertitudinii, și să te simți atât de singur, cu chipul fratelui său afișat peste tot, de la gări la grădini, o recviem național care maschează o tragedie profund personală.
Terorile care marchează o viață sunt împărtășite doar în cercuri selecte – Gal îi vede pe alții reunindu-se cu cei dragi și nu poate să nu simtă o fărâmă de invidie, iar tot zbuciumul acesta îl învăluie ca un vârtej, lăsându-l să știe că timpul nu iartă, iar inima îi este fragmentată de plecările și reîntâlnirile altora.
Aici, la un an și ceva după acea dimineață de coșmar, cei din jur își continuă viața, dar Gal rămâne blocat, căci majoritatea ostaticilor au fost eliberați sau au decedat, iar el, ce se mai poate face? Timpul are efecte devastatoare asupra familiei sale; e greu să nu fie copleșit de gânduri negre, de cum fiecare zi devine mai greu de dus.
„Trebuie să-mi amintesc cum a fost, dar și de ce sunt hotărât să continui să lupt pentru el,” subliniază Gal, dar întrebările legate de viitor și de modul în care va reuși să facă față totului sunt un vârtej continuu, o adevărată luptă interioară cu fiecare zi care trece.
Chiar și așa, nimeni nu pare să își asume răspunderea pentru neglijența flagrantă care a dus la acea zi fatidică, iar Gal se întreabă care este prețul adevărat al securității, când viața așa cum o știe el stă pe marginea unei prăpastii, iar speranța devine o fantezie distorsionată pe care nimeni nu mai pare să o poată atinge.
Povestea continuă cu eliberări, dar și cu întrebări despre soarta ultimelor ostatici: „Cum să le aduci pe cele dragi acasă?” întrebare strigată pe toate canalele media, dar răspunsurile rămân neclare, iar bătălia din Gaza nu pare să aibă un final în vedere.
După toate acestea, Gal își caută propria vindecare, având un tatuaj care simbolizează legătura dintre el și fratele său, și rămâne hotărât să îi fie voce, chiar și atunci când lumea în care trăiesc devine tot mai tumultoasă și întunecoasă.
“`
