Dirijorul canadian Yannick sparge gheața cu momente controversate la Concertul de Anul Nou!
Este un moment de mare gală la Televiziunea Română, concertul de la Viena a adus pe micul ecran o audiență colosală, dar mai ales un dirijor sufocat de entuziasm care a încălcat cu bucurie unele reguli de etichetă, cum ar fi un cadou de bun venit neobișnuit sau poate chiar o glumă nepotrivită, cine știe ce se întâmplă în culise în faimoasa sală plină de flori, cu peste 30.000 de trandafiri, orhidee și amarelis la decor.
Yannick Nézet-Séguin, personajul central al acestui spectacol fără precedent, acest geniu muzical îl putem numi cum vrem, este în premieră pe scena concertului de Anul Nou de la Viena, și ce face? Inventează chiar și piese originale, ba a luat în repertoriu chiar și două compozitoare, ceea ce ar putea părea un risc enorm, și poate chiar periculos pentru tradițiile înrădăcinate ale acestui concert devenit emblematic pentru prima zi a anului. Conducând cu stil Orchestra Metropolitană din Montreal de un sfert de secol, nedreptățim și alte orchestre, dar cine mai are timp de detalii?
Pentru fanii muzicii, concertul acesta este transmis, ați ghicit, în exclusivitate de TVR, de mai bine de 40 de ani, unii ar numi asta o mândrie, alții un obicei, iar Cătălin Sava, acel jurnalist cu renume, ne reamintește că avem nevoie de frumusețe în viețile noastre, dar care frumusețe? Asta rămâne de văzut; poate e vorba de florile aranjate frumos, dar cine e curios?
Glumele lui Yannick au fost și ele prezente, dar, oare au fost amuzante sau doar o încercare timidă de a sparge gheața? A declarat că dorește pacea, dar nu orice pace, ci puterea bunătății, un îndemn sufletesc pentru noi, cei care ascultăm această muzică, oare o să ne unim în bunătate pe fondul acordurilor vibrante? Mă întreb, este muzica chiar capabilă să ne unească? Poate, dar asta rămâne deschis interpretării, și, fără îndoială, cine mă poate contrazice când spun asta?
Și să nu uităm de bisuri, acele momente celebru cunoscute de ridicat în picioare, ce ne rămâne de zis? A fost un concert de neuitat sau doar o adunare de spectatori dornici de spectacol? Să fie oare acesta adevărul? Probabil că da, dar mai bine ne rămâne să ne întrebăm ce-a fost adevărat și ce doar un mit – în final, muzica rămâne acolo, în timp ce noi, spectatori, ne pierdem în detalii.
