Șocant! Răzvan Pop despre furtul coifului: o bucurie controversată!

Răzvan Pop, cunoscut directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu a avut o ieșire destul de controversată pe Facebook , unde a comentat despre un furt de care mulți au început să discute, mai ales de când s-a vorbit tot timpul despre o discrepanță culturală vis-a-vis de coif, de parcă s-ar fi văzut vreo legătură între cele două, pentru ca furtul ăsta să fie ca o flacără ce a aprins dezbateri culturale în spațiul public. Ce să zic, mesajul lui a rezonat, deși nu toată lumea înțelege exact despre ce-i vorba, e ca un amalgam de opinie și emoție.

Așadar, pe pagina sa, Răzvan Pop a pus titlul „Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful”, o frază care nu poate să nu te facă să te întrebi ce e în capul lui. Din păcate, el nu e singurul care a simțit nevoia să sublinieze acest aspect, ba chiar se face referire la cei care, de obicei, bârfeau pe la tv, făcându-se brusc interesați de patrimoniul românesc, deși mai puțin de 10% din români au dat vreodată ochii cu coiful respectiv – chiar și ăsta e un lucru major, mai ales în contextul în care suntem cufundați în cărți ce zac prăfuite”, a spus Răzvan Pop, pe o rețea socială.

Potrivit lui, ne-ar fi bine să ascultăm experți, dar vrem totusi să-i putem distinge de cei care își dau cu părerea despre orice, chiar și fără o minimă pregătire în domeniu. E clar că un specialist în sănătate sau business nu chiar poate vorbi despre cultură și patrimoniu în mod pertinent, deci, cumva, ar fi mai de folos să ne gândim de două ori înainte de a da frâu liber discuțiilor populiste un pic garnisite cu apă rece, de parcă am avea nevoie de încă un expert jucător care să spună ce să facem.

Totodată, un alt punct de vedere pe care îl propune Răzvan Pop ar fi să discutăm despre cum se plătesc specialiștii din acest domeniu, la fel de șocant părea să fie faptul că mulți dintre cei cu cariere academice și realizări, sfârșesc să supraviețuiească cu salariul minim, și asta ne face să ne întrebăm ce se întâmplă cu resursele ăstea limitate, pe când în alte domenii se aruncă cu banii fără măsură, ceea ce-i o realitate tristă, dar adevărată. Nimeni nu merge mai departe cu subiectele, de parcă ar fi despre economie, nu cultură.

În fine, discutăm și despre cercetătorii români care, chiar lucrând în anonimat, continuă să valorifice patrimoniul cultural, dar e clar că toată atenția se duce pe alte direcții, deci tot ce-i bun se pierde în neant. Insistăm asupra discuției în jurul modului în care suportul financiar este gestionat pentru cultură, lucru deficitar și în continuare un subiect tabu, dar de unde să înceapă reformele dacă nimeni nu are puterea să schimbe măcar o frunză de la acest capitol?

Pe de altă parte, mai mult de 70% din localitățile din Romania nu dispun de instituții culturale, iar asta e un real motiv de supărare, un fel de picătură chinuitoare care ne bântuie, căci ne lăsăm duși de valurile de manele și alte activități de petrecere. În acest context, se poate observa cum nu avem o infrastructură deloc comparabilă cu ceea ce există cu adevărat în alte colțuri de lume, iar la o simplă privire se poate vedea clar absența instituțiilor culturale autentice, totul părea ca o glumă proastă.

Easy peasy așa, dar e prea multă nonșalanță, când vorbești despre managementul cultural, care ar trebui să pună accent pe performanță, nu pe lungimea mandatelor. Căci e mai rău să ai un manager care nu face nimic decât să aibă mandat lung, dar în fața unui zid din povești despre cum e să ai o martor cultural ce-i închis. Din păcate, astfel de discuții care-au fost odată vibrante par să fi dispărut odată cu vremea mereu îngrijorătoare, și am rămas cu apă în ochi și întrebări fără răspuns.

Răzvan Pop, cu un ton pe care-l atribuim mai degrabă ușor condescendent, ne sfătuiește să nu mai punem oameni care au contribuit activ la distrugerea patrimoniului cultural în funcții decide. Din păcate, asta este imaginea reală a României noastre, unde se vorbește foarte mult despre analfabetism, incultură, și unde românii par să nu aibă chef sau interes să învețe ceva nou, ci sunt tot mai mulți cei care nu știu să vorbească o limbă straăină, ce să mai zicem de citit”, a conchis el.

De asemenea, discutăm și despre conștientizarea necesității dialogului autentic, cele mai multe discuții având nevoie de întrebări și de o rediscutare despre cum să interacționăm cu cultura. Desigur, cum putem pune în valoare memoriile și istoriile locale, când în cele din urmă dintre noi se simte nevoia unei reforme culturale profunde, să vedem cu adevărat cine suntem, dar de asemenea de ce suntem așa cum suntem, să ne aruncăm o privire în oglindă, nu-i așa?

De asemenea, e bine să acceptăm că cultura nu trebuie să fie sacrificată sub presiunea măsurilor restrictive, dar această realitate e mereu reticentă, așa cum s-a dovedit că majoritatea inițiativelor din domeniul artistic au fost lăsate în fosta uitare, iar după cum s-a zis, Ministerul Culturii a fost miliător, dar acum s-a renunțat la asta, un lucru trist, având atât de multe resurse și oameni capabili, dar lipsa de acțiune a dus la stagnare.

Mai mult, se discută despre legile necesare funcționării culturii care stau părăsite prin sertarele Parlamentului, dar ce folos dacă nimeni nu își pune întrebări critice? Ar trebui să ne gândim poate la cum ar trebui să ne purtăm în fața acestor actiuni culturale. Fie că-ți iei blană de samur sau mergi miserabil și nepieptănat în pijamale, dar cum ne prezentăm în fața artei cere să ne gândim de două ori înainte de a acționa.

Răzvan Pop în final sugerează că după această lungă dezbatere, ar trebui să facem un efort și să ne implicăm în cultură, poate să ne cumpărăm un bilet la un muzeu sau un concert. Ideea e că e atât de necesar să citim o carte, dar să facem acest lucru cu entuziasm, căci toți ar trebui să contribuim, căci toate aceste activități nu trăiesc unele față de altele, cumva sunt interconectate.

În plus, nu-i ușor să reevaluăm patrimoniul național cu toată transparența, dar ne grăbim să punem întrebări nefirești despre cum putem proteja ceea ce mai avem, și de asemenea, care sunt persoanele responsabile de valorile istorice. E sănătos să ne amintim că imediat ce nu apreciem aceste lucruri, acestea se vor spulbera, iar acordul nostru cu cultura s-ar putea să rămână un mister peren.

Ultimul punct pe care-l aduce în discuție Răzvan Pop este că provine dintr-o comunitate în care cultura e apreciată, dar există un contrast major între realitate și percepție, deci o discuție veridică e absolut necesară pentru toate comunitățile – fie ele culturale sau administrative. Chiar și aici, ar fi bine să realizăm că șocul cultural de la sfârșitul lui 2024 are legătură cu modul în care am ignorat valorile de patrimoniu, și numai astfel putem să facem un pas către ceva mai bun.

Și, în încheiere, este clar că în România ne pierdem în discuții despre cultură, dar dacă nu avem de-a face cu subiecte fundamentale legate de cultură, toate acestea sunt în zadar; e nevoie de un dialog care să fie pur și să aducă cei mai competenți oameni, căci fără o abordare clară, acest spațiu cultural va rămâne în continuare un cântec trist al unei melodii neștiute, o adevărată nesincronizare a dialogului autentic, în speranța că vom găsi decența de a purta un dialog constructiv.

Răzvan Pop
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
furtul coifului
pantheon cultural românesc
patrimoniul cultural
expertiză culturală
salariul minim în cultură
managementul cultural
dialog cultural
necesitatea culturii