Catastrofa „câinilor” la Arad: Șoc total și umilință de Crăciun
Dinamo, echipa care spera să zboare în clasament, a fost surclasată, și cum, de UTA, cu un clar 2-0, după un meci în care foștii jucători ai „câinilor”, Bulă Roman și Vali Costache, parcă au decis că este vremea unei răzbunări cât un munte. Să ne amintim puțin cum se desfășura totul, cu publicul somnolent și antrenorul Zeljko Kopic prăbușindu-se salvator spre ambulanță, fiecare minut adăugând picătura care umple paharul umilinței.
Pentru cei care mai aveau speranțe, cele două reușite au venit ca un duș rece în acea zi de mai cu raze de soare, iar suporterii și-au adus aminte de amărăciunea sezonului anterior când echipa abia a evitat retrogradarea, și acum încă încremeniți în fața situației actuale, iar fanii, după atâtea suferințe, pare că respirau iar duhoarea retrogradării amestecate cu dorința de a spera.
Dacă s-ar fi bătut cu rate de șansă, poate am fi avut o altă discuție, dar UTA pur și simplu a domnit, iar „câinii” au pierdut orice fior de creativitate pe teren. Așadar, în minutul 27, Mazilu, de parcă ar fi fost pe un teren de minigolf, s-a pierdut după care a fost schimbat și, pe ici pe colo, am avut incursiuni fără rost, un dans al ratărilor sub ochii lui Kopic, care s-a văzut nevoit să-și reconfigureze echipa. Cu toate acestea, suporterii păreau așteptând un miracol, care care nu mai venea.
Felul în care romanul s-a deschis a dus la primul gol al UTA: un simplu păcat, un drum liber spre poartă, iar Costache a îmblânzit mingea astfel încât să o bage. Oh! Iarăși „câinii” ciulesc urechile la fiecare mișcare a adversarului, doar pentru a se întoarce mereu cu coada între picioare. Asta nu e o echipă de fotbal, e o alegere făcută între buna dispoziție și agonia totală.
Kopic le-a încercat pe toate, dar și-a ieșit pe cont propriu. Să nu uităm de intervenția medicilor, de la care nu s-au așteptat minuni, totul părea doar un efort inutil, și chiar dacă a încercat să recupereze prin înlocuiri, oricum nu ieșea. Războiul de la mijloc a fost purtat de pușcăria kamerelor de stiri, și uitați cum pentru Domnul fotbal nu există zăpadă pe brazda de înfrângeri. La margine, Kopic părea un antrenor scăpat din șirul de frustrare cu un război pierdut.
Dintre atâția jucători, doar niște momente mai târzii păreau un pic promițătoare, dar soarta jucătorilor lui Mihalcea ne-a adus aminte că echipa se numește UTA, și că noi suntem spectatorii tot acestui ghid la singurătate. La finalul partidei, senzația de freamăt ne-a rămas în urma unei zile care ar trebui să fie plina de glorie, și astfel, am terminat un an cu nori gri de umilință, iar „câinii” s-au lăsat duși, fără victorie, fără glorie.
Se pare că, din perspectiva echipei roș-albe, între un final și început, visul de a fi lideri s-a transformat într-un coșmar, înfrângerea devenind un fel de punct culminant al sezonului, iar Kopic rămânând cu povara întrebărilor fără răspunsuri.
