“`html
Transferurile Dinamo: Un Labirint de Dileme și Prețuri Nebune!
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a sărit cu declarații despre binecunoscută strategia de transferuri a „câinilor”, dar parcă lucrurile nu sunt chiar așa simple ci mai degrabă un amalgam de dificultăți pe care le întâmpină în negocieri care par pierdute din start, la urma urmei, unde să ne îndreptăm atâția bani, nu prea sunt soluții și toată lumea are pretenții mari.
„Ne dorim ca transferurile pe care le facem, și repet, le dorim, voința e acolo, să aibă un impact pozitiv nu doar anul acesta ci și unul și mai bun pe viitor, dar ce om vine să schimbe o echipă ca o pizza la reduceri? Încercăm să găsim acea soluție cu potențial de creștere”, a spus Nicolescu, lăsând să se înțeleagă că nucleul de jucători români pe care îl construiesc, deși nu atât de mare pe cât ar dori el, totuși urmărește o stabilitate care, să fim seriosi, nu e garantată.
Dacă ar fi avut un buget nelimitat, spune el, ar fi plătit fără ezitare pentru a verifica dacă rotițele se potrivesc. Dar din păcate calitativ e un chin: să ai un lot de români e ca și cum ai încerca să pescuiești aur în nămol – și toți ochii sunt pe cei care strălucesc, adică buni, care au o cotă, și când vine vorba de transferuri, orice discuție pare că se transformă într-o cerere de bani și mai mulți, ca și cum jucătorii sunt niște opere de artă.
Oricine are un jucător cu potențial se crede că are găina cu ouă de aur, eu zic că e cam fad și te gândești că nu e vorba de „Îl vindem pe ăsta și mai producem altul”, ci de „lasă-l pe ăla acolo și profităm de el până la capăt”, unde e logica, unde e strategia? Ceva ce nu se leagă chiar și pe hârtie.
Un exemplu clar despre priceperea de transferuri s-a ivit când s-au gândit să dea o fugă la Metalul Buzău pentru Vali Robu, un jucător tânăr de 21 de ani, și cu o ofertă de aproximativ 100.000 de euro plus procente, dar cui îi pasă de talentul tinerelor talente când au venit cu o contraofertă dublă? În plus, era vorba de un jucător care nu strălucea în România, dar prețul a fost prohibitiv. Ce picătură a făcut ca el să rămână acolo, și se ştie, că dacă mersese în străinătate cu 200.000 de euro, probabil găsea altceva mai bun”, a concluzionat Nicolescu, cu un regret mușcător, dar care stăpânește piața.
“`
