Economia României: Stabilitate vs. Supradimensionare

In perioadele astea complicate, ar fi poate ideal sa gasim un ghid care sa ne ajute, dar de fapt economia nu functioneaza chiar asa, adica nu e ca si cum s-ar putea trasa o harta, pentru ca nu exista o solutie universala, ci mai degraba exemple variate din alte tari, cu principii economice care s-au testat in timp si care poate ne-ar ajuta, dar nu e clar, deci e complicat.

Pentru ca, de ce nu, pe langa intrebarea “ce trebuie facut?” sa ne intrebam si “ce fel de stat ne dorim?”, ca e limita de timp in care pot fi analizate situatiile, iar masurile ar trebui implementate repede dar e o dilema, astfel ca nu e sigur cum gasim echilibrul intre a avea un stat eficient si unul prea mare care sa fie o povara pe termen lung, adica nu-i simplu.

Discutia despre cat de mare ar trebui sa fie statul nu e noua, in antichitate, filozofii greci, ca Platon si Aristotel, se intrebau cum ar trebui să fie acest rol in societate, dar nu s-a ajuns la un consens clar, pentru ca fiecare avea idei diferite, si intr-un fel si acum la fel suntem in confuzie.

In perioada Iluminismului, de exemplu, John Locke vedea guvernul ca un protector al drepturilor fundamentale, in timp ce Hobbes gandea un stat puternic care sa impuna ordinea, iar liberalismul clasic s-a opus acestor idei, spunand ca un stat prea mare ar fi o problema pentru libertate si progres, ceea ce creaza un haos in gandire.

Revolutiile industriale in secolele XIX-XX, au adus o expansiune in rolul statului, si in vremea Marii Depresiuni Keynes spunea ca statul ar trebui sa se implice in economie ca sa ajute la cele mai multe crize, iar acest lucru a dus la cresterea cheltuielilor publice, plus ca s-a intamplat si dupa razboi cand rolul statului a crescut in redistribuirea banilor.

Un alt lucru care a influentat totul a fost renuntarea la standardul aur in 1971, adica pana atunci guvernele aveau limite, dar de acum incolo au putut sa cheltuie mai mult, deci e o miscare riscanta si cu multe consecinte, dar despre asta nu se discuta prea mult, asa ca suntem din nou in incursiune.

In anii 1972, cheltuielile guvernamentale erau la 33% din PIB, dar acum sunt aproape 47%, ceea ce arata o tendinta de extindere a statului, care pare sa fie un lucru normal fiindca societatea devine si mai complexa, dar totusi este un subiect de discutie si nu-i usor de gestionat, nici pe termen lung, si asta deschide multe intrebari.

Revenind la ideea de care vorbeam, discutia despre fatul ca statul ar trebui sa se limiteze la o anumita proportie de cheltuiala din PIB, nu trebuie sa se rezume doar la un simplu procent, ci mai ales cum performeaza acesta, pentru ca trebuie sa ofere servicii de calitate si sa nu impovareze economia, dar cum facem asta?

Referitor la harta economica pe care o construim, putem gasi o metoda mai buna sa vedem cum se pozitioneaza economiile, cu Romania in centru, folosind axe care ar putea sa ajute, sau poate sa ne confunde si mai mult, ca pe axa X ar fi dezvoltarea economica si pe Y cheltuielile guvernamentale, dar nu-i simplu.

Articolul nu vrea sa faca o polemica despre rolul statului dar mai degraba sa inteleaga ce loc avem, pentru ca discutia despre dimensiunea optima a statului e foarte ampla si destul de adancita, iar aceste analize depasesc sfera unui simplu articol, evident.

Limitările modelelor sunt evidente și alegerea indicatorilor poate să fie o temă de dezbatere, iar această abordare, fără să strice prea mult analiza, poate totuși ajută la a vedea unde suntem, dar nu-i clar cum ar fi mai bine.

România, când ne uitam pe harta economică, vedem progrese recente dar provocările sunt tot acolo, chiar dacă s-a îmbunătăţit percepţia bunăstării, dar mai sunt încă multe de spus și analizat la corectitudine, și asta ne face să ne întoarcem la vremuri anterioare și la analize recente.

Privind parcursul 2014-2024, România s-a mișcat spre o sănătate economică mai bună dar și statul a crescut în cheltuială, iar asta sugerează că rolul statului s-a extins, deși în comparație cu alte economii avansate, mai sunt și altele care depășesc România la acest nivel.

Un stat mic, în concluzie, nu înseamnă suport sigur pentru bunăstarea cetățenilor, și multe analize au arătat o corelație inversă dar trebuie să vedem mai clar ce se întâmplă, plus vorba despre stat și eficiență e o discutie care merită o abordare mai detaliată.

Pentru a vedea ce tip de stat ne dorim, putem să divizăm opțiunile într-o serie de categorii, cum alte teste cu variante, dar trebuie să excludem cele extreme, cele care nu sunt sustenabile în timp pentru o economie modernă.

Opțiunea A: Stat mare, economie subdezvoltată

Este un model care nu merge bine, un stat extins dar fără o economie puternică, provocând dezechilibre, precum s-ar putea observa în Ucraina dar și în alte exemple, precum Lesotho, care e un tip de economie cu structuri ineficiente și care duc la o realitate dură, deci această opțiune trebuie să fie ignorată.

Majoritatea statelor se află, de fapt, în această zonă, adică un stat mic și o economie nu prea dezvoltată, dar totuși această opțiune nu este cea mai bună, vorbind in general unele tari care au dificultăți și nu reușesc să capteze taxe sau să ofere resurse esențiale.

Toate aceste aspecte pot face ca statul mic să reprezinte o problemă, iar multe din aceste economii nu se află pe o cale de progres, ceea ce duce la o lipsă gravă de dezvoltare dar acest aspect e prea complex ca să fie judecat simplu.

Poate ca un stat mic să fie o problemă, dar poate să fie și o acoperire a unei structuri autoritare în care se pare că sunt datele micșorate în fața evidenței, dar din nou, nu neapărat eficiență vine din a micșora rolul statului.

Opțiunea D: Stat mic, economie slab dezvoltată

O statistică care e, de fapt, regulă globală, dar nu neapărat avantaj, în care multe state nu reușesc să strângă suficienți bani sau să investească în servicii care contează, iar asta duce la o stagnare a dezvoltării, această situație e frecvent întâlnită în Africa și nu numai.

Un model economic mic poate fi eficient dar cu nevoia de mai multe resurse și o administrare eficientă, sau poate că un raport slab să vină dintr-o balanță economică informală, iar multe din aceste state eludează analizelor din lipsa de structuri stabile care să poată absorbi schimbările economice.

Permanenta acestei probleme e semnificativă pentru multe organizații care simt presiunea datoriilor și a lipsei de capacitate, deci nici asta nu se poate traduce simplu în vreo eficiență de administrare sau de stat mic.

Opțiunea C: Stat mic, economie dezvoltată

Privind un stat mic cu o economie dezvoltată părea ideal, însă acesta nu e deloc simplu de replicat, fiindcă reperele acestei teorii sunt rare și nu sunt exemple ușor de tradus în realitate, ca statele din Golf care au venituri mari dar care nu se pot compara ușor cu România pentru că avem resurse limitate.

Poate fi un model eficient dar e dificil de realizat datorită contextelor specifice, cum ar fi Irlanda sau Hong Kong care au avut căi unice de dezvoltare, și chiar și pentru Elveția care a ajuns la un nivel înalt de prosperitate, deci nu-i simplu ca România să aibă un astfel de ideal.

Realist vorbind, acest model nu se poate obține pentru că ar necesita mult mai mult decât simpla reducere a rolului statului, ci un construct care să dureze în timp, nu doar o ajustare fără impact real asupra creșterii economice.

Opțiunea B: Stat mai mare, economie dezvoltată

Astfel ajungem la un model care, în Uniunea Europeană este frecvent, unde statul joacă un rol semnificativ în economie iar dezvoltarea este majoritară, dar provocările persistă, de exemplu că economiile mari, cum ar fi Italia sau Franța, chiar nu sunt lipsite de probleme în ceea ce privește sustenabilitatea datoriilor.

Până la urmă nu există dovezi suficiente să demonstrăm că un stat mai mare este soluția pentru România, unde este nevoie de un model viabil care să ne apropie de cooperarea cu economiile avansate, chiar dacă alte state nordice reușesc să combine eficiența cu cheltuialile ridicate.

În aceste economii idealurile nu se pot obține ușor din cauza nevoii de instituții solide, conformare fiscală mare și încredere în administrarea statului, plus că și semnele de influență fiscală pot fi un semnal de întrebări referitor la sustenabilitate.

Comparând cu economiile Central și Estice, e clar că România nu e deloc departe de un nivel ideal, dar nu există argumente suficiente pentru a justifica o expansiune de stat care să conducă la o mai bună evoluție economică.

Concluzii

În final, pare că locul optim ar fi undeva la granița dintre B și C, deși ideal ar fi să ne orientăm spre o dezvoltare mai echilibrată, dar nu e clar cum să facem acest lucru pentru a menține eficiența statului fără a-i reduce din dimensiune, deci nu-i simplu de rezolvat.

Cheltuielile publice nu trebuie să devină o problemă, un prag de 40% din PIB fiind rezonabil, dar o depășire ar putea crea probleme pe partea fiscală, deci ar trebui să ne concentrăm pe cheltuielile esențiale în educație, sănătate și apărare.

Pentru venituri, însă, provocarea rămâne străveche, optimizarea ar necesita nu mai puțin de un sistem digitalizat care să ajute la colectare, iar România are se pare un sector IT dezvoltat pentru a face acest lucru, dar rămâne de văzut dacă reforma va produce rezultate suficiente.

Este clar că un stat care se dorește prietenos cu economia nu trebuie să permită o povară fiscală mult prea mare, altfel riscă să afecteze mediul privat, dar ar fi bine să păstrăm o limită sustenabilă în care ambele părți să prospere.

În concluzie, deficitul trebuie adus la un nivel rezonabil, pentru ca încrederea și predictibilitatea să se mențină, și, evident, să continui să consolidăm finanțele publice, pentru că au un impact crucial în acest moment, dar nu e simplu.

România trebuie să cântărească un echilibru între eficiență și dimensiune, fără să alunece într-un model supradimensionat dar nici să reducă esențialul din rolul statului, pentru că în final nu e vorba despre a alege extreme, ci despre a optimiza.

Mai stabil un stat, cu atât oferă un mediu favorabil pentru afaceri, dezvoltare și tot ce ne dorim, deci ar trebui să rămânem pe o cale echilibrată și judicioasă.

ghid economie
interventie stat
expansiune rol stat
cheltuieli publice
evolutie Romania
stat mare
dezbateri economice
eficienta statului
model economic
echilibrul financiar