Dezvoltarea rurală în atenția autorităților locale: Școlile din comunele românești, o realitate uitată și neglijată.

În satul Tălpășești, ultimul clopoțel a adunat ruginița timpului, acea trecere a zărilor care a produs o sursă de melancolie peste sălile de clasă părăsite. În locul râsului copiilor, s-au instalat petrecăreți și uitare.

Populația locală a fost nevoită să-și îndrepte pașii spre Cornesti, un alt colț de civilizație, unde microbuzele devin aripi pentru educația lor la distanță. Acel loc de poveste, care altădată oferea cunoașterea lumii, a fost abandonat și lăsat pradă uitării.

• Reporter: Unde învață acum copiii?
• Satean: La Cornesti.
• Reporter: Parcug uzual o distanță semnificativă?
• Satean: Da, avem microbuzul ăla care îi duce și îi aduce.

În altă parte a țării, școala din alt sat se luptă cu zidurile care păreau a fi martore curajoase ale timpului dar acum își pierd consistența. O clădire care a fost fără glas, acum geme sub povara neglijenței.

Și mai trist este faptul că acele săli de clasă, ultimele refugii ale cunoașterii, sunt doar pustii temnițe ce se trezesc la viață odată la patru ani, doar pentru a primi secția de votare.

• Madalina Ungureanu, primarul din Bălești, a declarat: “Au fost închise din lipsă de elevi. Sigur că da, este o problemă generală în toate zonele rurale.”
• Autoritățile se străduiesc să refacă aceste vechi temple ale cunoașterii în speranța că elevii nu vor mai fi prizonierii distanței și timpului.

Vegetația și uitarea stăpânesc teritoriul care odată erau grădina cunoașterii. Toate acele locuri care strigau de bucurie în prezența copiilor, acum sunt martore ale tăcerii degradării.

• Daniel Horcea, candidat pentru Primăria Bălești, plin de speranță, afirmă: “Eu mi-aș dori să redeschidem toate școlile din comuna Bălești. Să nu fim părtași la transporturile matinale ale părinților care își duc copiii spre oraș.”