Scenariul Șocant al Predării: Noriega, Din General în Deținut!
Se făcea că era o seară obișnuită pe 3 ianuarie 1990, dar pentru generalul Manuel Antonio Noriega, lucrurile nu mai erau cum erau: cam de șapte ani, el stăpânea Panama cu o mână de fier, iar acum, într-o seară în care decorațiile sale nu mai inspirau teamă, ieșea din ascunzătoare, tremurând, dându-se ca un soldat american în fața armatei care avea să-l captureze. Se pare că momentul acela, doar două camere au prins totul – una de la ABC, cealaltă de la Pentagon, dar nu era presă, nici măcar un camerat, toate cerințele lui Noriega, luate de vânt, cu uniforma militară și telefoanele cerute, l-au sfârșit.
După o călătorie pe un teren de fotbal, a fost urcat într-un elicopter Black Hawk, iar zborul a fost ca o plimbare de duminică: 13 minute. Ajungând la aeroportul Howard, Noriega mai stătea un pic, timp în care el deja nu mai era decât un deținut, și-a adus aminte de vremurile când era omul forte. Atunci, în Statele Unite, președintele George Bush senior decide să anunțe un „succes” care a adus opresiune unui popor, dar și sărbătoare pentru unii care fluturau steaguri în zecile de metri din Panama.
După prima condamnare la 40 de ani, reducându-se până la 17 ani, Noriega a simțit cum e să trăiești în celula care semăna mai mult cu o suită de hotel, având de tot felul de lucruri acolo în Miami. Dar chiar dacă aș fi fost pe picioarele lui, s-a convertit și la creștinism – un act de disperare, poate. Însă lucrurile nu s-au oprit aici: s-a căsătorit cu istoria, primind câte două condamnări în lipsă din Panama, pentru care Franța a decis în fine să-l judece pentru spălarea banilor, deci era o listă deja foarte lungă.
Înainte de a reveni „acasă”, înapoi în Panama, Noriega era doar un bărbat cu haine negre, transformat și umilit, dar la pușcărie avea să fie o altă poveste. Se bucură de vizitele din partea foștilor săi colegi și nu uita să-i salute militar, dar a încetat să mai fie deținut la acea scară. Aici, însă, au fost și problemele de sănătate, există zvonuri despre tumori care nu-i dădeau pace, iar fiicele plângeau din cauza soartei tatălui lor.
Desigur, nu a durat mult până când a decis că este necesar să ceară iertare la televizor, dar cererea sa a fost ignorată, iar problemele de sănătate continuau să-l urmărească. A fost atacat de cancer, iar moartea sa a fost o simplă formalitate, dar în spatele ușilor deschise, povestea lui Noriega rămâne o amintire complicată, unde puțini pot spune că au învățat ceva din tot haosul. Funeraliile lui au fost un alt fiasco, fără pretenții de stat, lăsând doar un ecou de ruine în urma sa cu un mesaj: trecutul nu se uită niciodată.
