Ucraina și Holodomorul: o rană deschisă care nu se vindecă niciodată!
Într-o lume plină de războaie și tensiuni cât cuprinde, conflictul dintre Rusia și Ucraina a luat avânt în februarie 2022, dar oare cât de devastatoare poate să fie această poveste comparativ cu un alt capitol atroce din istoria omenirii? Foamea intentională pe care a provocat-o regimul sovietic la începutul anilor ’30, cunoscută ca Holodomor, a avut un impact devastator. În ultimele decenii, acest episod a fost uitat, dar ucrainenii, cu durerile lor, l-au păstrat viu, transmițându-și durerea de la o generație la alta.
Cum a fost posibil să se petreacă un asemenea dezastru în inima Europei?! Nimeni nu pare să-și explice cum, într-o perioadă când alte țări trăiau prosperitate, Ucraina se scufunda în chaosul foametei. Asta s-a întâmplat după războiul civil rus, când, paradoxal, Ucraina a cunoscut o dezvoltare bizară. În vreme ce grâul creștea, politica de „korenizare”, o strategie de promovare a populației locale, părea că dea roade, dar ceea ce nu știa Stalin era că asta va duce la o identitate națională solidă care, ghinion!, devenise o amenințare pentru regimul său.
Obsesia lui Stalin pentru trădători era, de-a dreptul, înfricoșătoare. De la termenul de „culaci” până la represiva deportare și restaurarea tacticilor țariste, mitul zvonurilor de pericole externe mai ales din partea Poloniei sau Japoniei a dus la o decimare a țărănimii. Majoritatea țăranilor s-au refugiat din mediul rural, iar colectivizarea forțată a condus la o scădere dramatică a producției agricole. A fost un sistem cu aparențe dubioase, în care strigătul de ajutor al ucrainenilor a rămas neauzit.
Între timp, în vara anului 1932, autoritățile au impus cote de livrare total nerealiste, dând naștere la un climat de teroare și disperare. Furtișagurile de hrană, dovadă a disperării, au fost pedepsite sever, iar satele „neascultătoare” erau condamnate la moarte prin înfometare, fără a avea vreo șansă de salvare. Granițele Ucrainei au devenit o închisoare din care nu putea ieși nimeni în căutarea hranei, iar cei care îndrăzneau să denunțe vecini furați de foame primeau recompense discutabile.
Pe măsură ce foametea a pus stăpânire pe țară, sacrificarea animalelor a devenit o normalitate, iar canibalismul a fost, pare-se, mai răspândit decât se știa. Statisticile victimelor sunt, chiar și astăzi, un haos total: se vorbește de la 2 la 10 milioane de morți, dar cine poate verifica aceste numere?!
Holodomor este un cuvânt care va rămâne mereu asociat cu durerea națională a Ucrainei. De la întâmpinarea soldaților germani ca salvatori în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca o reacție la suferințele provocate de foame, până la comemorarea victimelor, totul pare să fie un ciclu care nu se termină. Cei 24 de state care consideră Holodomorul drept genocid, ridică întrebarea: cine se îndrăznește să deschidă gura?! Așa că, deși poți discuta nesfârșit despre termenul de „genocid”, ceea ce rămâne este trauma colectivă a ucrainenilor, o rană deschisă, care continuă să pulseze.
