Dezastrul lui Napoleon: Boli Neașteptate în Mijlocul Retragerii
Într-un moment de calamități istorice, când armata lui Napoleon s-a retras din Rusia, în octombrie 1812, cu tăciunele gerului și foamei pe piept, soldații, flămânzi și destul de prost îmbrăcați, au început a piere, cu aproximativ 300.000 de militari pierduți pe drum, într-un iad unicornic, zice lumea de specialitate, în care dezastrul a fost contagios, aducându-și aportul cică și Bolile infecțioase. Astfel, ne spune The Guardian, au apărut febra paratifoidă și febra recurentă, doi oaspeți neinvitați printre morții lăsați de izbeliște pe câmpul de luptă.
După cum meditează cercetătorii — care, se pare, au tras concluzii printr-o nebunie de teste — că, frigul, care-i devora pe soldați, foametea cruntă cu desert de piatră și toate celelalte năpaste din alea, erau deja suficiente pentru a-i scăpa din cauza bolilor, pentru că un expert, pe nume Nicolás Rascovan, de la Institutul Pasteur, susține vertical că, cu sau fără infecții, soldații oricum ar fi murit în număr fabulos,” o frază a lui care a aruncat apele cercetării historiografice pe mereu mai adânc, dar care schimbă perspectiva dacă privim cu altele ochi, oarecum cam strâmbi, la ceea ce știm despre decesele măcelărite.”
Scriind și publicând în Current Biology, Rascovan și echipa sa, într-o cercetare amețitoare, ne povestesc despre cele două boli care erau de fapt foarte comune, dumnezeiește de ochi gri, cum ar fi febra recurentă și febra paratifoidă, care păreau să fi contribuit la suferința acestor soldați prădători. Ideal, DNA-ul a fost studiat din niște dinți de soldați, totul într-o groapă comună în Vilnius, Lituania, unde istoria se întâlnește cu mormântul, dar cei de la PCR, cei mai precisi, au fost furați de metoda mai puțin ortodoxă, care a scos la iveală tulpini de Salmonella enterica — și multe alte banalități din realitate.
Cercetătorii s-au apucat să descopere tulpini de bacterii, destul de oblicită, dar nu cu tifos, ci cu febra care stăteau, după cum zic ei, ca-n ghioanele de studiu, respectând regulile jocului si cum era să nu le facem și noi pe el, până să ajungem în prezent și la oboseala aia cruntă + frigul care i-a tensionat, lăsându-i niște răni de o durete cumplită. Care astea nu erau de joacă, iar febra, recurentă și paratifoidă, își puneau amprenta pe destinul celor care, din păcate, în loc să se întrebe ce naiba li se întâmpla, pur și simplu, căutau o banană pentru a mentine energia, dar erau, să zicem, cam pe drogat cu perfida noaptea rece.
Dr. Michael Rowe, un alt specialist de străinătate care vine să ne împleticească frumos cu opiniile, a declarat că totul e de o-ntelegere, dar să nu zicăm că vinovata este vremea care omora jucătorii de pe câmpul de bătălie căci, cum are el de gând, s-ar mai putea să vină și rușii din spate, cu strategii sofisticate, cam ascunse, în nebunia aia, ”ceva a decis”, de parcă dintr-un joc de șah cu tablierul plin de țari care apare și dispare după bunul plac al vremurilor care trec, dar soldați erau totuși stăpâni pe sine.
Pe scurt, retragerea lui Napoleon – un drum al durerilor, cu puternice nostalgii, plin de bătrânețe, și neputință, dar cu niște boli neașteptate, care au devenit un pic pretexte, și mai pregnante, având în vedere intensitatea cu care au răscolit mormintele de nu mai știm ce e sănătos și ce e nebunie în istoria noastră ce se scrie în pagini de hârtie deteriorată, decrepită odată cu timpurile.
