“`html
Premiul Nobel pentru Fizică 2025: O Descoperire Care Ar Putea Schimba Totul, Sau Poate Nu?
Academia Regală suedeză de științe a decis marți să pună mâna pe ceva cu adevărat controversat, adică Premiul Nobel pentru fizică pe 2025 a fost dat, nu oricum, ci lui John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis pentru descoperirea tunelării cuantice macroscopice, aiurea, nu-i așa? Asta promite, se pare, să ducă la noi tehnologii cuantică, adică criptografie cuantică, computerele alea minunate cuantică și senzorii care sunt, cine știe, poate chiar capabili să ne ofere tot felul de informații bazaconii!
Potrivit, ei bine, Comitetului Nobel care are întotdeauna ceva de spus, avem o întrebare importantă: care e dimensiunea maximă a unui sistem care poate să demonstreze efectele mecanicii cuantice? Se pare că laureații au făcut niște experimente cu un circuit electric care, țineți-vă bine, poate fi ținut în mână, deci, wow, e de-a dreptul impresionant, nu-i așa?
Pe scurt, în 1984 și 1985, tipii ăștia, John Clarke, Michel H. Devoret și John M. Martinis, au făcut ceva cu un circuit electronic, adică cu niște supraconductori, care conduc curentul ăla, fără rezistență, evident. Circuitul ăsta, pe care l-au pus pe picioare cu un strat de material neconductiv – da, dragii mei, asta se cheamă joncțiune Josephson – ei bine, în esență, au descoperit niște chestii fantastice pe care nimeni nu le-ar fi bănuit, cum ar fi că curentul circulă fără tensiune. Dar ce e minunat e că sistemul ăsta, care se comportă ca o singură particulă, este blocat acolo, cumva, chiar și atunci când încercăm să-l mișcăm.
Și, evident, au reușit să pună mâna pe un sistem care își manifestă atributele cuantice, ceea ce e, sincer, derutant. Se pare că poate evada din starea de tensiune zero prin tunel! Bravoo! Și totul se simte, adică apare o tensiune pe undeva, dar cine știe ce înseamnă asta, adevărata întrebare rămânând: de ce ne pasă? Starea sistemului ăsta e detectată (wow!) și se comportă exact cum ar trebui conform mecanicii cuantice – adică e cuantificat, absoarbe sau emite doar cât vrea el.
Există un președinte al Comitetului Nobel pentru Fizică nu mai puțin intrigant, Olle Eriksson, care spune că este absolut fascinant să vedem cum mecanica cuantică de acum 100 de ani continuă să ne surprindă, foarte bine. Dar mai spune și chestia asta că mecanica cuantică stă la baza tehnologii digitale, ceea ce ar trebui să ne facă să ne gândim la tranzistoare, microcipuri și, bineînțeles, la tehnologia ala cuantica, care promite oarecum, dar nu prea, vreo revoluție, mai ales în criptografia cuantică și computerele astea nebune.
Și apropo, anul trecut, în 2024, Nobelu l-au luat John J. Hopfield și Geoffrey E. Hinton pentru ai puteți ghici ce? În fine, o descoperire învățărilor automate cu ajutorul rețelelor neuronale, pentru că, desigur, nimic nu e simplu în lumea asta! Dar ăsta e o altă poveste, nu?
Totuși, rămâne întrebarea: poate revoluția asta cuantică chiar are vreo bază sau e doar fantezia unui Nobel nerăbdător?!
“`
