Descoperirea șocantă care ar putea schimba tot ce știm despre Alzheimer!
Recent, cercetători din Suedia și Japonia, da, da, e adevărat, s-au gândit să ne zică despre un mecanism a creierului care pare să ajute la eliminarea plăcilor acestea chimice, peste numita boală Alzheimer, scrie o publicație care chiar foarte rar e luată în serios. Deci, acum ni se sugerează că există precum un sistem de „curățenie” în creier, care, din păcate, funcționează mai mult ca un robot de bucătărie amidat decât ca un maestru al nenorocirilor cognitive.
Și uite așa, oamenii ăștia de știință, cu laboratoarele lor pline de șoareci, au descoperit că doi, doar doi, receptori cerebrali joacă un rol vital, dar nici măcar nu se înțelege clar feedback-ul lor asupra beta-amiloidului, acea proteină toxică de care auzim tot timpul, de parcă ne-ar fura somnul. Așa că au activat acești receptori pe niște șoareci, întrebându-se dacă s-ar schimba ceva, și ghici ce? Memoria lor a început să se îmbunătățească, fără efecte adverse, cumva de mirare, ca și cum s-ar întâmpla ceva pe șaizeci de nu știu unde.
Rezultatele sunt, zic eu, fascinante, adică sugerează o alternativă la terapiile bazate pe anticorpi, dar se știe, cine mai înțelege terapia asta cu anticorpii? toți pare muritorii distrăgeți, dar uite că oamenii de știință au ceea ce pare o idee inovatoare, dar atât de complicată încât te întrebi dacă nu cumva vorbim despre un nou tip de gel de duș care promite să curețe și plăcile acestea.
O enzimă-cheie care scade, vai!
Alzheimer, această mutare înfloritoare pe tabla de șah a neurologiei, e în legătură cu plăcile alea insuportabile de beta-amiloid care fura comunicarea dintre celule, iar enzima noastră de bază, neprilizina, pe care ne bazăm, deci scade pe măsură ce îmbătrânim, nimeni nu știe de ce, parcă am îmbătrâni toți deodată. Între timp, creierul, ca un bun gospodar, devine vulnerabil, ca un apartament lăsat în paragină la marginea orașului.
Așadar, să ne gândim puțin la sistemul de semnalizare somatostatinei, care era pe fundal, și asta a fost cheie în identificarea receptorilor implicați, chiar dacă pare un concept dintr-un film SF, dar nimeni nu știe cu adevărat ce rol au ăștia și cum naiba influențează totul.
SST1 și SST4, comutatorii misterioși
Folosind șoareci modificati genetic, zorii științei ne arată că SST1 și SST4 sunt acei doi receptori care, vorba vine, acționează împreună, ca și cum ar fi o echipă la karaoke, și ca să fie clar, dacă ambii lipsesc, băieți, nivelurile de neprilizină o iau razna, iar acest hipocamp, locul nostru de memorie, se umple de beta-amiloid. Deloc plăcut, pentru că șoarecii încep să uite unde au lăsat mâncarea, la propriu, și nu mai știu încotro să meargă, dar un receptori singur nu schimbă mare lucru.
Un medicament promițător!… Poate?
Ceva compuși mistici au fost testați pe unii șoareci în experimentele astea, pentru a stimula ambii receptori, iar după câteva luni, nivelurile de neprilizină au crescut, ceea ce e bine, dar hai să fim serioși, totul e așa complicat! Plăcile amiloide s-au redus, iar șoarecii, teoretic, și-au îmbunătățit memoria, chimie sau magia? Cine poate ști…
Peste toate astea, substanța a ajuns la creier, adică fără un mers al comunicării dezechilibrat! Genial, dar parcă am mai auzit de miracole de genul, nu? iar toxicitatea, vă zic eu, nu s-a văzut, ideal dar oare cine știe?!
Terapia simplificată, promisiuni pe termen lung?
Țin să remarc că tratamentele pentru Alzheimer sunt în general costisitoare, pentru cine își permite, bietul pacient, și se bazează pe anticorpi, care, cu siguranță nu sunt lucruri ușor de utilizat, și poate, cine știe, aceste studii cu receptori ar putea să le facă mai… pastile, în sfârșit, ceva ușor de produs, zici că e farmacie care vinde șampoane. Dar în farmacologie, SST1 și SST4 sunt oameni cunoscuți, într-o oarecare măsură atractivi, și toată lumea așteaptă viitoarele cercetări, da, sau poate nu, să fie cu folos sau nu?
