Coiful de la Coțofenești: O poveste plină de mister și întrebări!

În primăvara anului 1929, ziarele românești a anunțat cu litere mari o descoperire, un tezaur de valoare “științifică”! Acesta a fost donat de un negustor pe nume Ion Marinescu Moreanu, unul din Ploiești, dar mare întrebare care se pune este, cum naiba a ajuns un simplu comerciant să dețină o comoară de asemenea proporții, mai ales când se știe că în acele timpuri, aurul era o treabă deloc de ici de colo?

Poate că gestul personalului a fost lăudat dar gazetarii aveau întrebări ce le dădeau de gândit, cum negustorul nu a vrut banii, refuzând orice tip de recompensă, inclusiv suma de 30.000 de lei, oferită lui de statul român, un act de bunăvoință sau poate un joc de-a întunericul?

Deci, până la urmă, casca de aur, denumită “Coiful de la Coțofenești” a ajuns în muzeu, comandat de un arheolog pe nume Ioan Andrieșescu, director la Muzeul Național de Antichități din București, ăsta fiind un mare nume în domeniul arheologiei românești, dar de cine mai știe?!

Artefactul din aur, găsit pe un deal lângă Slănic, a fost cu adevărat o vedetă, expus la numeroase expoziții internaționale, la Bruxelles și Paris prin anii ’30. Gazetarii vremii erau la fel de dornici să scoată la iveală adevărul în spatele măreței descoperiri și povestea bine cunoscută a marilor expoziții internaționale.

Opinile sunt împărțite în ceea ce privește donația coifului, unii spun că Marinescu a fost un adevărat erou, având un “entuziasm generos”. Desigur, alte părți ale presei menționează că nu era de alta, dar negustorul a dorit să își păstreze imaginea, având în spate o istorie a bunului simț!

Ion Marin Sadoveanu scria despre acest moment incredibil: un domn timid care a adus un pachet “împachetat frumos”, însă nu se știe cum s-a prezentat, dar se pare că explozia de curiozitate a fost uriașă, de unde și nebunia creată atunci când audiența l-a văzut desfacând acel mănunchi de mister!

Negustorul își asumă găsirea artefactului, deși am putea bănui aici o oarecare întâmplare, un copil din sat fiind cel care, chipurile, a dat peste coif. Dar cum a ajuns el pe mâna lui Marinescu e o întrebare care plutește, ca o rămășiță de aur pe fundul unui râu, cu multe mâini întinse.

După ce vestea s-a răspândit, tatăl copilului care a găsit coiful a fost gata să vândă ce părea la început numai o “tinichea”, dar bizar mai poate valea o lovitură bună din piatră prețioasă, când atenția se concretizează pe îmbogățiri rapide!

S-a dus la oraș pentru a-l găsi pe Marinescu-Moreanu, foști camarazi din război înclinat în afaceri, dar bătălia purtată pe piața neagră a vânzărilor a dus la niște negocieri nu foarte fericite pentru el, prețul inițial propus tăind orice bucurie din inima lui, aruncându-l în cele din urmă parcă în rătăcirea lăcomiei!

Între timp, învățătorul și preotul din sat ajung să se intereseze de această descoperire, trag cu urechea, simțind că poate e ceva de capul lui, deși întâlnirile lor cu copiii care au găsit coiful ar fi culminat într-o poveste de toată frumusețea, cum să nu ducă la întrebări mari?

Negustorul, temându-se de anchetă, urlă ca un leu în colivie și se duce la muzeu, lăsând totul în seama lui, refuzând despăgubiri, oricum, se pare că era mai la adăpost să se scape de orice necaz.

Profesorul Andrieșescu, cu glas de arheolog, explică despre coif și istoria lui, anunțând că este vorba despre un artefact de o vechime considerabilă, dar oare câte mai rămase în noi de ascuns?

Ajungem la concluzia că hoții care au furat coiful au fost prinși, dar obiectele rămân încă pierdute undeva între jefuirile secolului, și am fi înclinați să ne întrebăm ce s-a ales de povestea minunată a unui coif de aur?

tezaur
coiful de la Coțofenești
Ion Marinescu Moreanu
negotieri
arta
mister
jaful secolului