Schizofrenia lovită de serotonină: o descoperire uluitoare sau o capcană periculoasă?
Un studiu recent, care pare să fi stârnit controverse, arată că manifestările legate de schizofrenie afectează profund calitatea vieții dar, în mod straniu, nu au găsit un leac eficient, lucru care ridică o mulțime de întrebări legate de abordările tradiționale, și totuși, cercetătorii de la King’s College London, printr-o lucrare publicată în JAMA Psychiatry — o revistă cu greutate, adică — sugerează că serotonina ar putea să fie cheia. Seria aceasta de simptome, senzații și interpretări, ne face să ne întrebăm dacă avem de-a face cu o descoperire revoluționară sau cu o poveste care ascunde mai multe straturi misterioase decât s-ar putea crede la prima vedere.
Cu un număr oarecum limitat de participanți, 54 la total, din care 26 cu diagnostic confirmat de schizofrenie, iar restul 28 complet sănătoși, deși acești cercetători au folosit scanări PET pentru a observa reacțiile unei substanțe numită d-amfetamină care stimulează serotonina, nu putem să ne abținem de la a ne întreba dacă amploarea și relevanța sunt suficiente pentru a trasa concluzii semnificative. Participanții, ca într-un joc al sorții, au arătat o creștere a nivelului de serotonină, dar se pare că pacienții cu schizofrenie au ieșit pe locul întâi la eliberare, în special în cortexul frontal, zona implicată în… să-i spunem așa, acțiunile de zi cu zi, relevanța acestui rezultat este oarecum discutabilă, dar se pare că ei confirmă teoria care leagă serotonina de severitatea simptomelor negative.
Cu o corelație pe care cercetătorii o descriu ca fiind evidentă, situația devine din ce în ce mai tulbure, deoarece pacienții care manifestă simptome negative — izolare socială, lipsa motivației — sunt tot mai dependenți de acest dezechilibru biologic. Oare cum se face că, în ciuda acestei legături directe, soluțiile oferite de farmacologie nu par să țină pasul cu aceste descoperiri, iar o simplă reglare a serotoninei nu ar putea fi o salvare? Este ca și cum medicamentele actuale ne-ar uita pe noi, pacienții? Să ne învăluie această descoperire în incertitudine?
Frustrarea devine palpabilă, mai ales când cercetătorii aduc în discuție că în majoritatea medicamentelor actuale se pune accent pe dopamină, care doar maschează halucinațiile dar oare nu cumva ignori simptomele serioase care ne trimit spre o izolație cruntă? Așadar, cheia nu ar fi numărul receptorilor serotoninei, ci un anume comportament defectuos al sistemului de eliberare, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă aceste ipoteze se transformă cumva în certitudini, iar noi suntem doar spectatorii unui joc de-a șoarecele și pisica în fața unor provocări incredibile. Oare cum putem avansa fără studii suplimentare care să încerce să regleze acest sistem?
Desigur, se pun întrebări înverșunate despre viitorul tratamentelor care ar putea însemna o revoluție, poate și o capcană pe de altă parte, căci totul rămâne încă un mister, dar cu toate acestea, oferă o fărâmă de speranță pentru cei care trăiesc în umbra acestei boli devastatoare.
