„Educația din Coreea de Sud: Pești în apă sau claims riguroase pe umeri?”
Povestea Valentinei Cebotari, o moldoveancă care predă engleză în Coreea de Sud, vorbește despre misiunea esențială a profesorilor, care conectează culturi și pregătesc elevii pentru viitor într-o lume globalizată, dar ce te faci când sistemul educațional devine un tiran al timpului și un stres destul de mare pentru micuții din școală. Aceasta a răspuns întrebării de ce e atât de complexă meseria, cu greu descoperi și evidențiază contradicțiile din societatea sud-coreeană.
„Când am ajuns în Coreea, a fost un fel de basm”, explică Valentina, care a ajuns acolo pentru studii printr-un program universitar, dar chiar și așa, cum ar fi să faci față presiunii intense din sistemul educațional coreean? Aici, în loc să-ți explorezi pasiunile, ai o grămadă de ore suplimentare. Aproape o oră de prânz, dar tu ești ocupat din 9 dimineața până la 14, iar mai apoi te duci la academii – o viață întreagă dedicată studiului. Totul pentru un loc sub soare, pe care, de altfel, îl împărtășești cu alți mii de studenți aspirând la cele mai înalte standarde de performanță și care, din păcate, ajung la epuizare sau chiar la sinucidere din cauza presiunilor.
Și plecând spre analiza sistemului, avem niște termeni chiar interesanți, cum ar fi tiger parenting – un paradox al educației, unde părinții își doresc perfectiunea și le cer copiilor să fie cei mai buni, chiar și în momentul în care cei mici sunt abia la începuturi, ba chiar se întâmplă cazuri grave, porți nefavorabile înfășurate în șiruri de încercări.
Valentina compară studiul între elevii din Moldova și cei din Coreea de Sud, spunând că acasă, 8-9 ore sunt suficiente, dar aici ajungem și la 14 ore când se iau în calcul și academiile privative. Aici, studenții sunt apăsați de o viețuire continuă de stres și competiție, iar majoritatea își prețuiește foarte mult imaginea în societate – dacă nu iei BAC-ul, ai avut parte de un cataclism social, pe când în țara natală parcă e mai lejer.
Coreenii au o soartă similară, căutând locuri de muncă, și deși se consideră pe ei foarte muncitori, găsirea unui loc de muncă este încă o provocare, iar presiunea se exercită asupra acestora, abandonându-se în visul unei cariere în medicină sau drept. Totuși, faptul că frecventeză academii pentru a obține certificări nu pare a fi o soluție sigură din moment ce succesul depinde în mare parte de concursuri, nu de competențe reale.
Ultimul aspect, utile într-o vreme rapidă, unii coreeni, conform Valentinei, se axează pe eficiență – dar acest lucru poate genera stres considerabil și o neliniște continuă; cultură „repede-repede” care modifică valorile tradiționale, oare către ce fel de progres ne îndreptăm în viitor?
