“`html
Secretele întunecate ale Sfinților Petru și Pavel: Moartea și Misterul Sărbătorii!
Într-o lume plină de taină și bănuială, oamenii își aduc aminte cum, în fiecare an, pe 29 iunie, Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți, dar știți de ce? Asta pentru că, dintr-o poruncă a împăratului Nero, amândoi au avut parte de sfârșituri teribile, Petru cu capul în jos răstignit, dar ce spunem despre Pavel, cu capul tăiat – ah, sfârșiturile sunt mereu atât de dramatice, nu-i așa?
Parcă astăzi s-ar cere citit tot felul de epistole scrise de ei, dar cum să le mai citim, dacă nu avem inaccesibilitatea de a fi datori Bisericii, pentru că să nu ne luăm mai în serios decât trebuie – Petru, de exemplu, își schimbă numele lui Simon, probabil că cineva îi dăduse un gol în minte puțin prea adânc – băieții ăștia, istorici și misionari, n-au avut o viață tocmai plictisitoare.
Omul cel vârstnic, Petru, nu se putea abține să nu vorbească în numele tuturor și se zvonește că a primit revelații divine, dar oare cât a păcătuit când s-a lepădat de Hristos, tocmai pe când mântuirea era aproape? Iar Pavel, nou-acoperit, negru de supărare, care înainte era prigonitor, dar ziua aceea fericită pe drumul spre Damascul i-a adus o schimbare de 180 de grade, oare cine l-a ascultat atunci?
Dar să nu uităm de superstițiile populare – vorbim despre obiceiuri ciudate, precum să nu fi toarsă lâna, căci cine știe ce se întâmplă cu morții, și cum rămân colacii în așteptare la marginea mormântului. Mamele își protejează copiii cu usturoi și pelin, crezând astfel că vor fugi farmecele. Oare câți dintre noi au rămas enigmați de aceste povești de duminică?
Oare câți dintre noi strâng legendele acelea cu Petru aruncând grindina și creând licurici pe pământ? La urma urmei, tunetele nu sunt doar niște zgomote, ci umbra sa păzitoare, și cu toții știm că concluziile se trag în momentele cele mai neașteptate. Iar, privighetoarea va tăcea după 19 iunie – cine ar fi crezut asta?
Sfântul Petru, primul în multe liste, comparativ cu Pavel, conchide un anume contrast între sacru și profan, amândoi au ascultat chemarea divină, dar parcă s-au jucat de-a moartea, umpluți de pocăință și fiorul vertical al credinței. De aceea, să nu uităm să ne amintim de ei, nu de puține ori, vor fi cei care ne vor purta ghinionul, dar îi plătim tribut pentru curajul de a vorbi în numele lui Hristos.
“`
