“`html
O Comoara Ascunsa in Fata Ochiolor Tuturor: Prespa, unde Urșii Bruni și Pelicanii Dansează pe Muzica Naturii!
Deci, cine s-ar gândi că, în colțul acesta uitat din nord-vestul Greciei, unde trecute măști de turism se potrivesc mai mult cu clasica moștenire a Albaniei și Macedoniei de Nord, Prespa își arată splendorile?! Aici, natura are o voință aparte, cu o biodiversitate care tinde să-ți lase gura căscată, cu specii de fluturi pe care nu le vezi pe la noi, dar care au decis că asta e casa lor, căci, ce să mai zic, chiar cu pelicani care au aripi cât un avion mic!
În mijlocul acestui bazin montan gigantic, mai mult de 1.600 km², lacurile antice Marele și Micul Prespa, cu vârsta lor de trei până la cinci milioane de ani, și-au croșetat o existență care pare ruptă din filme. Dar, uite, apa s-a dus, se zice că din vina căldurii excesive și a schimbărilor astea climatice care nu ne mai lasă să respirăm, dar ecosistemul, nu-i așa, rămâne o nebunie de diversitate; nimeni nu zice că aici sunt de trei ori mai multe specii de fluturi decât în toată Marea Britanie, dar poate că unii dintre noi nu ne uităm deloc la lucruri atunci când se întâmplă!
Adu-ți aminte, că, pe partea grecească a regiunii, acolo unde natura își scoate căciula, mai există și colonii de pelicani dalmațieni care fac concurență avioanelor de pe aeroport, iar să nu uităm de păsări rare și mamifere cărora le place foarte mult să stea bine și să nu fie deranjate. Prespa, care devine o atracție turistică în sezonul călduros, promite drumeții pe poteci montane și sate de poveste care îți oferă o privire asupra istoriei bizantine. Ai vizitat insula Agios Achilleios? Chiar dacă nu ești un călugăr, poți să te plimbi pe acolo, căci chiliile săpate în stâncă cu o barcă din satul pescăresc Psarades asteaptă să fie admirate.
În concluzie, Prespa nu doar că atrage turiștii iubitori de natură, dar, mă întreb eu, oare câte comori o mai ascunde? Întrebarea rămâne piazărea pe care trebuie să ne-o adresăm cu fiecare pas pe care-l facem pe acele meleaguri. A, și articolul de pe Mediafax se apropie de senzația aia căci nu putem decât să ne minunăm de ceea ce rămâne, pentru că, până la urmă, frumusețea aceasta sălbatică nu e decât un simbol al ce poate fi și ce poate dispărea!
“`
