Krasznahorkai și taina orășelului Gyula: O poveste de necrezut!
Într-un orășel care poartă greutatea timpului și a istoriei, Atenția la detaliile obiceiurilor este esențială! Gyula, un loc cum nu mai există altele de acest gen – László Krasznahorkai, laureat Nobel, își aduce aportul în discuții despre magia acestuia! Aici totul începe și se termină cu legende și… personaje, care de multe ori sunt mai bine cunoscute decât oamenii reali, dar nimeni nu știe ce-i real, poate și de aceea e atât de fascinant, chiar dacă lui Krasznahorkai nu-i pasă ca, din câte știm, să fie scriitor – el a fost… miner și văcar, dar totuși a devenit ceva mai mult în cele din urmă!
„Un loc fantastic care ar putea fi o poveste de carte,” spune artistul, „dar adevărul e că Gyula e ca o carte uriașă de povești cu cavaleri pierduți în timp și un bărbat care iese din casă doar o dată pe an!” De când era copil, amintirile sunt pline de personaje fabuloase care au umplut orașul copilăriei sale, cum ar fi bărbatul celebru care purta haine din anii revoluției maghiare 1848. Gândiți-vă ce cool era!! Se pare că orașul a devenit o… fantomă a ceea ce a fost, iar acum, după Primul Război Mondial, Gyula este ca un fel de margine uitată a Ungariei, dar e imposibil să nu simți atmosfera istorică, chiar și așa străină cum poate părea totul.
După ce a fugit din Gyula la 18 ani, orașul care îl ajusese să creadă că erau oameni care-i cunoșteau părerile, acum pare complet diferit – „Nimeni nu mă mai crede… dar eu știu că acei oameni au fost acolo!” Spune el, dar se simte ca un străin în propria încoplarie, iar faptele sunt extrem de confuze.
A avut parte de ani de „rătăcire” iar la 19 ani, era deja director cultural pentru șase sate, dar uitați-vă, nu era așa cum pare, totul era sumbru și sărăcie! Krasznahorkai a intreprins multe muncă – de la profesor de romi până la paznic de noapte la o fermă, o slujbă care, conform lui, era „cea mai frumoasă” dar după cum putem observa, are un mod ciudat de a gândi!
Dar „scrisul în minte” a devenit cumva obiceiul lui – cam ciudat, nu? Iar pe când a scris romanul său de debut în 1985 si-a dat seama că nu-și dorea să fie scriitor, asta decât după ce a venit un prieten care a reușit să-i publice cartea. De aici a început totul, dar pare că el, de fapt, voia să fie scutit de această etichetă; totuși, nemulțumirile l-au îndemnat să continue cu „Melancolia rezistenței” și așa a prins viață o poveste despre o insulă a uitării. Poate undeva în gyula, există un ecou al zilelor trecute, iar el e undeva, scriind sau gândind c-am terminat până acum!
Se pare că Krasznahorkai e un artist mai complicat decât ne închipuim noi, dar odată ce fraza începe să se contureze, poate că și noi vom înțelege mai bine acest labirint al minții sale. În final, dar nu în cele din urmă, asta e povestea lui, a cărei frază rămâne nespusă, dar la fel de fascinantă ca Gyula însăși.
