“`html
Un cioban român în inima Italiei: Povestea care îți va răscoli sufletul!
Giorgio, un cioban român, cunoscut și sub numele acela, a fost surprins în munții Italiei, pe acele pajiști de vis ale Monte Barone de Coggiola, înverzind verile în compania turmei sale, iar iarna se coboară, cumva, spre câmpiile din Biella, așa cum povestea sa a fost publicată de cotidianul italian Newsbiella, îmbrăcând autenticitatea unei vieți simple, dar desigur plină de întâmplări neștiute, de care mulți dintre noi nu ne-am mai lovit, poate din mileniul trecut.
Vârsta lui?! Nuuu… 39 de ani se spune, dar meseria pe care o practică, o meserie atât de veche și uitată, păstoritul, poate că e esențială doar în visele celor care nu știu ce înseamnă munca în aer liber, așa cum el ne confirmă că se simte bine, ba chiar adaugă cu un zâmbet că și câinii lui sunt buni, iar cu cei de la refugiu, ce pot să spun, jucăm camicia, un joc de cărți, care, recunoaște el, îl distrează foarte mult, cât de multă bucurie într-o astfel de joacă, nu-i așa?
O copilărie plină de sacrificii și amintiri dureroase
Născut într-o familie destul de numeroasă în România, având unsprezece frați, Giorgio, își amintește cu un amestec de nostalgie și tristețe de copilăria sa tumultoasă, povestea lui nu este doar a lui, ci și a lui și a celorlalți, chiar dacă unul dintre frați a murit, spunea el, iar viața lui, poate că marcată de sacrificii devine greu de ascultat în tumultul contemporan, plină de muncă grea pe câmpuri, dar și aceea legătură profundă cu animalele, care nu erau doar animale, ci și companie, dar totodată și o sursă de trai.
O legătură specială și incredibilă cu animalele
Fiecare oaie pentru Giorgio, are un nume, da, și câinii au rolul de parteneri de muncă, căci, „Ei, da, fac parte din familia mea acum”, mărturisește el, așa cum mângâie botul unui câine cu o blândețe rară, iar el nu folosește niciun baston, nici nu ridică vocea niciodată, ci comunică cu animalele ca și cum ar fi oameni, iar în schimb, ele, animalele, îl urmează cu o încredere deplină, poate că am putea învăța ceva și noi de aici, nu-i așa?
Viața simplă și totuși profundă plină de sens
Locuind într-o colibă mică lângă pășune, protejează natura, iar în caz de furtună, se grăbește să își adăpostească turma, indiferent de dificultățile în accesibilitate. Ceea ce cu adevărat impresionează profund este capacitatea sa de a găsi o fericire rară în cele mai simple lucruri, unprivind cât de mult nu cere, doar ca animalele să-i fie bine, iarba să crească verde pe pajiști și soarele să răsară în fiecare dimineață, deci în această lume care se mișcă atât de rapid, Giorgio, trăiește în ritmul turmei sale, oferind o adevărată lecție despre bucuria vieții trăite cu modestie și autenticitate, nu-i așa? De asemenea, să nu uităm, vă prezentăm și povestea altui român, un militar din acelea antrenat în trupele de comando care s-a făcut cioban, așa cum a asigurat pacea în zone de conflict din Africa, un contrast oarecum, nu-i așa?
“`
