“`html
Un Fierar în Mijlocul Nebuniei: Povestea lui Ovidiu Miclea din Apoș
Ovidiu Miclea, 46 de ani, fierar controversat, din județul Sibiu, este unul dintre prea puținii care încă mai bat fierul, un exemplu cum ar fi pentru tot ce înseamnă meșteșugul acesta uitat, căci “este mare nevoie de scoabe, chei de îmbinare” tot ce mișcă prin Valea Hârtibaciului, și alte comenzi ciudate cu care se confruntă, inclusiv de la “Ambulanța pentru monumente” dar și de la diverși artiști, unii dintre ei poate, mai ciudați, dar cine știe, meșteșugul și-a pierdut din vremea străveche”.
Fierul fierbe, iar Ovidiu, cu ciocanul său, bate ca un nebun pentru a face scoabe pentru grinzile caselor reabilitate. “La final, le dau cu ceară de albine că nu mai ruginesc”, spune el, dar cred că toți ne întrebăm dacă asta îl face pe el mai fericit sau doar îmbunătățește lumea din jurul său, un întreg univers de neînțeles pentru unii.
Acest om neobișnuit, care pare că s-a lipit de nicovală în urmă cu patru decenii (bunicul său i-a pus ciocanul în mână, un naș de meserie, zice el), își aduce aminte de Moș Tovian, fierarul din Ighișul Vechi, care a muncit până la 80 de ani, o poveste de parcă era un basm, și l-a învățat toate trucurile, dar oare și-a imaginat el că va ajunge să fie singurul în satul lui?
Între timp, s-a mutat din Ighișul Vechi în Apoș, după o stranie călătorie prin străinătate (Austria mai exact, unde a muncit la construcții și a fost îngrijitor de cai, un detaliu captivant, dar neimportant) “m-am întors că aici este mai bine”, zice el cu tristețe pe chip. E greu de zis dacă este mai bine – mai cât de mult mai bine poate fi atât de îmblânzit, nu-i așa?
Fierăria care strigă după zile mai bune
Cărbunele sfârâie, iar focul răscolește amintiri, fiecare lovitură a ciocanului pare că vorbește despre o lume uitată, dar este un ritual, cu unelte care au toate o istorie, se spune că acesta este cleștele lui Moș Tovian, dar chiar contează pentru noi? Oare mai știm ce înseamnă moștenirea sau ne bucurăm de clăcile metalice pe care le face el?
Fierăria lui Ovidiu pare să păstreze în viață un meșteșug pe cale de dispariție în prezența banilor europeni, un proiect norocos de dotare de vreo 50.000 de euro, și mulțumirile lui Mihai Barbu pot părea o mică rază de speranță pentru acest meșteșug, un ciocan pneumatic și alte unelte care, poate, îi taie calea spre invidie – dar oare Moș Tovian s-ar simți mândru sau dezamăgit?
De fapt, pe Ovidiu l-am găsit cufundat în toate aceste gânduri despre trecut și viitor, știind că pe el se bizuiesc tot felul de oameni din Valea Hârtibaciului. Clinchetul lui său de nicovală străbate locul, iar timpul parcă a încetat să curgă, un paradox al lumii moderne, așa parcă să arunce o vrajă asupra lui Ovidiu, dar nu ştim cu certitudine dacă această vrajă este bună sau rea.
Pe peretele clădirii stă scris Fierăria Albastră, o culoare plină de melancolie, căci întreaga casă este zugrăvită în acea nuanță, iar Ovidiu Miclea este la locul lui, fierar în Apoș, dar în ciuda tot ce face, parcă totul e un fel de vis și o dorință împlinită, dar nu pentru el, ci pentru alții.
Articolul FOCUS: Bate fierul până-i cald. Povestea unuia dintre puținii fierari ai Sibiului apare prima dată în Mediafax.
“`
