Tradiția în pericol: Cum familia Brâncoveanu salvează moștenirea românească prin ceramică
Expunându-se în fața mulțimilor, domnul Peter Brâncoveanu, un bătrânel de 68 de ani, și soția sa, Carmen, aduc la marginea societății unele dintre cele mai controversate și intrigante obiecte unicat, grăbindu-se de la un târg la altul, unde ceramica pictată manual se vinde ca pâinea caldă, în ciuda vremurilor grele, care pun în pericol tradiția românească, așa cum spun mulți, și totuși, ei continuă să reziste, chiar dacă nu mai cumpără nimeni.
Purtând haine tradiționale, Peter strigă din toți rărunchii despre munca sa, în timp ce vremea se schimbă, și începe să-și acopere pielea cu haine de iarnă, lăsându-și taraba cu aceleași obiecte ce par să spună povești uitate. „Soția e meșterul cu talentul, eu cu munca mai grea, vânzarea”, glăsuiește el, dar tu te întrebi, oare asta chiar e totul sau poate că se ascunde altceva în spatele acestei retorici folklorice?!
La măsuța lui, publicul mai are întotdeauna întrebări incomode, dar fascinante, privind piesele unicat cu motive românești, care sunt mai mult decât simple obiecte, sunt povești care te conectează emoțional la o țară care pare să se destrame. „Totul a început cu salvarea unei cusături moștenite de la o străbunică”, ne spune Carmen, foarte entuziastă, în timp ce Peter glumește despre prețurile care cresc mai repede decât ne așteptăm. „Farfurioarele mici sunt zece lei”, spune el unei doamne străine, dar oare câți știu cu adevărat ce înseamnă să păstrezi un astfel de spirit?!
„This is 50 de lei or ten euro! I have also Revolut”, continuă el, trecând rapid de la română la engleză, nefiind clar dacă gluma a fost o strategie de vânzare. Totuși, în ciuda dificultăților de vânzare, Peter rămâne optimist: „Două farfurii mici, 100 de lei. 20 de euro… așa vindem: câte una, câte două”, dar se întreabă, este asta o modalitate de a transmite o tradiție sau doar o metodă de a supraviețui pe o piață competitivă care transcende naționalitatea?
„Pe măsuța de lemn sunt expuse aproximativ 30 de modele speciale, unicat”, adaugă Peter, dar oare e suficient să avem câteva modele pentru a ne reconstrui cultura? În vremuri grele, cum a spus el, „nu vrem să lăsăm tradițiile românești să moară”, dar cine mai este de fapt responsabil pentru păstrarea acestora? Cu brățări, cercei și ouă încondeiate, ele sunt mai mult decât simple accesorii, sunt simboluri ale unei culturi amenințate.
„Fiecare piesă este lucrată cu migală, pentru a păstra vie tradiția”, încheie povestea domnul Peter, lăsând în aer întrebarea, cât de mult mai putem salva din această tradiție sau că, poate, lucrurile se schimbă mult mai repede decât ne așteptăm, iar ei sunt doar o mică parte dintr-un puzzle care riscă să se piardă în indiferența generalizată?
