Crăciunul Subiectului Controversat: Misterele Bradului Într-o Lume Care Îl Ignoră
În milioane de case, da, milioane, bradul devine un centru al sărbătorilor de Crăciun, cum e și firesc, dar uneori ne întrebăm, de ce? Această poveste despre bucuria de a oferi daruri, despre iubire, și familia cu căldura sa strălucitoare care ne entuziasmează intens. Dar oare este atât de simplu, să vedem doar bradul? E ca și cum am privi printr-un filtru care ne oferă doar o parte mică din ceva mult mai complicat, nu-i așa?
În Ajun, bradul se îmbracă în steluțe și îngeri, un obicei sărăcăcios, provenit de la popoarele germanice, ce a devenit asta, zice-se, tradiție creștină. O stea la vârf, simbolizând nașterea lui Iisus sau un îngeraș care aduc ospitalitate. Dar cum de într-o seară am început să ne îmbrăcăm bradul și ce legătură are asta cu strămoșii noștri? Poate că nu e o întrebare atât de simplă, având în vedere istoria plină de legende și mituri care învăluie această practică. Ce-i cu toate aceste ritualuri, cine le-a început?
Bradul, ca simbol al vieții, ne duce cu gândul la egiptenii antici care venerau soarele, sărind de la o fascinație la alta, și ne întreabăm dacă nu cumva aceștia aveau un punct. Romanii, la rândul lor, aaa, și ei își împodobeau casele, iar filozofia asta ecologică, cumva, apropiindu-se de obiceiurile din Scandinavia, unde vikingii slăveau divinitatea soarelui. Ce-i cu toate astea? Chiar și druizii își aveau simbolurile lor, cu cele mai verzi crengi! Și totul a început dintr-o neînțelegere, așa îi zice legenda, cu Bonifaciu care-a dărâmat un stejar. Oare e chiar așa?
1890 interbelic… adică, în jurul anului 1500, oamenii și-au pus în brad mere roșii, ca un păcat originar. Și lumânările, element de bază, doar că un brad ar fi fost ornamentat în Lituania prima dată? Dar de unde a venit tradiția asta? Germanicul Martin Luther avea o viziune când a văzut bradul nins strălucind. Uite cum se răspândește până-n Franța și America, iar tradiția de Crăciun devine o nebunie care ia avânt ca un joc periculos.
Pe la 1605, brazi în Franța… bun, se face mâncare și decorațiuni cu mâncare. Şi prințesa Helene ce face, aduce bradul la Paris? Da’ ce treabă are asta cu realitatea românească, aș zice că e o întâmplare sortită, originile merg și mai adânc, din România, și tot așa. Bine măcar că, odată cu Charles Dickens, am început să vedem cum această tradiție devine costisitoare. Te întrebi, oare cine își permite azi așa lux? Din punctul de vedere al confortului, stabilim că Italia are o fantezie cu pomi de plastic, așa mai e!
Și apoi vine ’43 la Casa Albă… și se discută despre ornamente, despre cum ele își fac loc în spațiul privat și public, lucruri adâncite de vremea războiului și pe alocuri glorioase. Ce spuneți de iluminatul electric? Un adolescent ingenios a adus lumina bradului, care, o dată cu anii s-a transformat într-un spectacol grandios. Pe cât de fermecătoare, pe atât de costisitoare, nu?
Iar tradițiile românești? Pe vremea dacilor, aveau ei bradul lor, dar ajungem în evoul modern când se iau obiceiuri din vest. De atâta încât, deși pare o poveste romantică, e tot un joc politic și social. Așa a început totul cu boierul din București, iar Crăciunul regal în 1871 ce impact a avut?! Carmen Sylva, numele reginei Elisabeta, face din întreaga sărbătoare un moment de neuitat!
