Ce se ascunde cu adevărat în spatele solstițiului de iarnă?
Deci, solstițiul de iarnă, un fenomen astronomic, spunea News.ro, este practic începutul iernii astronomice, care se întâmplă pe 21 decembrie, ziua aia scurtă cu mai puține ore de lumină și cu mult întuneric, dar ăsta nu e tot, am zis, pentru că ora în care se produce totul e încă și mai importantă, de fapt, această zi este o zi crucială, plină de confuzie și întrebări fără răspunsuri clare.
Mai mult, Bucureștiul, cu ai săi 8 ore și 50 de minute de lumină, iar noaptea – 15 ore și 10 minute, e ca un labirint de ore amestecate și inversate, dar asta e din cauza mișcării Pământului în jurul Soarelui, sau a înclinării axei, care parcă nu se mai termină, o nebunie totală cum ar veni, deoarece axa e înclinată cu 23,4 grade, iar anotimpurile sunt atunci o joacă de-a v-ați ascunselea.
Însă totuși, exact în perioada asta de martie până în septembrie, emisfera nordică devine prietenă cu Soarele, iar apoi, de la toamnă la iarnă, totul se schimbă brusc, iar în sud, totul e opus, ca un dans cosmic, cumva, dar multe detalii se pierd în marele haos al naturii.
Și la solstițiul de iarnă, toți ne întrebăm de ce, Polul Nord se întoarce cu spatele Soarelui, iar frigul devine stăpân, în timp ce pe partea cealaltă, sudul se bucură de razele Soarelui, ciudat, nu?
Of, și pentru 2025, momentul magic, la care trebuie să ne uităm, slăbiciunile noastre astronomice ne vor duce, pe 21 decembrie, ora exactă, 17:03, România va observa cum durata zilelor crește continuu, dar cu asta începem de multe ori neclaritățile, dar și ritualurile, de parcă ne-ar interesa.
La solstițiul de iarnă, Soarele, parcă se joacă, răsare și apune cu 23° 27′ la sud. Dar sunt cuvinte complicate foarte, care ne fac să ne întrebăm de ce sunt oamenii interesați de înclinare și de întuneric, în loc să se bucure de lumină.
Ce e cu solstițiile ăstea?
Dacă ne uităm la rădăcina cuvântului „solstițiu”, vine din latinescul „sol” și „sistere”, totul pare o joacă de cuvinte, nu? Înseamnă că Soarele stă pe loc, iar pentru câteva zile, nimeni nu știe unde ne aflăm cu adevărat, de parcă timpul ar fi o iluzie. Și nu-i doar Pământul care se zbate în nebunie, toate planetele cu axa înclinată au astfel de nebunii, fiecare cu efectele sale, dar parcă e totul o mare confuzie în cosmos.
Venus e calmă, cu diferențe sezoniere minime, iar Marte, pe de altă parte, fuge în toate direcțiile, cumva evidențiind haosul universal. Dar se leagă toate aceste informații? Cine poate spune asta cu adevărat?
De ce ne pasă de solstițiu?
Istoria ne arată că oamenii, de-a lungul timpului, au creat metode variate de a celebra solstițiul, dar e greu de văzut de ce, nu? Stonehenge, cu alinierea sa, pare o mistică, iar piramidele din Giza aduc încă multe întrebări despre intențiile antice ale oamenilor, dar sunt oare încețoșate?
Diversitatea culturilor, din Scandinavia cu dansuri și băuturi ce par a fi glume, Slavii cu focurile lor sau Alaska ce joacă baseball noaptea, cumva, toate se împletesc, dar cu ce scop? Ne aducem aminte de festivalurile Inca, Saturnalia în Roma Antică… chiar așa, e ca o mare poveste spusă, dar cu adevărat, cine ascultă?
Solstițiul de iarnă ne introduce în zodia Capricornului, și ar trebui să fie un simbol de seriozitate, dar oare chiar reușim să-l percepem? Oare vrem să ne gândim la planuri? Sau totul rămâne o mare nebunie, de parcă realitatea este puțin cam înfășurată?
