“`html
Cu ce se mai ocupă arhitecții în Oradea? O istorie cu vultur și cărămizi!
Evenimentul, care a fost organizat de reprezentanţii Oradea Heritage, muzeograful Zuh Deodath şi specialistul în marketing Orsolya Bozodi Nagy, de parcă nu era destul de fascinant, a început printr-un tur în mijlocul complexului de clădiri, chiar acolo, în centrul pasajului vitrat, unde se află cupola aia fotografică, respectiv vitraliul asociat, cu vulturul acela negru cunoscut, inscripționat pe fundal istoric, nu-i așa?
Ghidul, Zuh Deodath, a început să contureze istoria clădirilor din acest complex care, atenție, se află în âhellip; “inima” oraşului, unde la începutul secolului XX se dorea să fie un centru de distracţie şi cumpărături, ca bunul Oradea să strălucească în comerț, așa cum spunea și el, cu o nostalgie de altădată, Oradea a fost, vă spun eu, un oraș comercial!
Am discutat și despre acele zone arhitectonice prinse în mortar şi cărămidă și despre povestea originală a acelei fabrici de cărămizi, unde Ede Kurlander şi Emil Adorjan, cei doi antreprenori îndrăzneţi care au mers înainte cu demersul primăriei, s-au pus pe treabă după ce prețurile au crescut, înființând o fabrică că să aibă cărămizi, da, patru milioane chiar, o antologie a efortului, ce mai!
Proiectul unei clădiri, de fapt un palat, a început în 1903, când cu primăria s-a hotărât să facă un concurs pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, iar din 13 proiecte, au câștigat Jakab și Komor, care erau și ei arhitecți importanți ai curentului Secession, ca un fel de grand final, dovezi ale eleganței și rafinamentului, totul cu un iz nostim de trecut.
Pentru că, să nu credeți că a fost totul simplu, primăria a vândut clădirile existente, cu costuri de peste 600.000 de coroane, dar terenul a rămas disponibil pentru cei care doreau să continue lucrările, și aici intervine Kurlander și Adorjan, oameni faini, care au preluat inițiativa, dând naștere unui proiect complex ce a început în martie 1907 cu Ferenc Sztarill ca antreprenor, pe 6 aprilie !
Construcția a fost plină de obstacole, ah, când băncile au crescut dobânzile, s-a ajuns la deschiderea unei bănci proprie! Banca Maghiară, așa se numea, își spunea și pe vremea interbelică Banca Industrială, pe cuvânt, a fost o epocă interesantă!
În cele din urmă, clădirea s-a terminat prin decembrie 1908, iar la 1909 a avut loc o deschidere festivă care a sporit oarecum atenția asupra acestui complex arhitectural de excepție.
Cu o faţadă splendidă, situată pe colţ, clădirea, domnește în partea estică a pieţei centrale, având un parter îngrijit şi patru etaje pe măsură, oferind un pasaj vitrat care dă spre trei străzi, odată, galeria aceasta, cu influențe din Milano, era loc de întâlnire și distracție, cumva!
Palatul nu este doar o clădire, ci și un simbol al unui entuziasm comercial din trecut, vialitatea sa nefiind deloc micșorată de transformările prin care a trecut, adevărat centru comercial și cultural, dar Zuh Deodath subliniază că trebuie păstrat și valorificat, simplu, dar clar!
În concluzie, așadar, concluzionând, Zuh Deodath a declarat pentru Agerpres că Palatul Vulturul Negru este “clădirea cea mai grandioasă din epoca Secession din Transilvania”, dar ce înseamnă asta? Ne întrebăm cu toții la un moment dat, nu-i așa?
Secession, ca idee, ar fi expresia unei curente artistice ce a căutat să unească artistic diverse forme și arta cu arhitectura, păstrând un farmec local, geometrie, eleganță, dar cine mai știe în zilele noastre despre toate astea?
Sursa foto: Oradeaheritage.ro
“`
