Rețetă De Crăciun? Sau Ciorbă de Buzunar! Ne Kăcărăm Mâncarea!
La mesele noastre de Crăciun, sarmalele, piftia, cârnații de casă și nu în ultimul rând cozonacul, un adevărat festin de tradiții culinare adorabile, dar oare, cine își mai amintește de preparatele care au fost uitate complet? Adică, știi, există și alte gustări care sunt la fel de delicioase, dar, na, cine să le bage în seamă printre toate dejecțiile festive? Oamenii sunt prea ocupați să privească la cei 7 cârnați pe farfurie ca să observe ce e de fapt pe câmpul gustativ, neavând habar că bucătăria românească include și alte nebunii.
Exemplul perfect e desertul „Pelincile Domnului” sau pe înțelesul omului din popor „scutecele Domnului”. Aceste turte care par că ar putea fi servite direct de către niște Moașe, coapte pe plită sau în cuptor, dar care, cazul rar, e cunoscută și cu alte denumiri cum ar fi julfă sau turte de Ajun. Acum, nimeni nu știe exact de unde a apărut această denumire, dar am auzit că ar fi legată cumva de nașterea lui Iisus, o metaforă pentru puritate și depersonalizare. Este ca și cum s-ar pune un capac pe identitatea culinară a Moldovei, dar așa e viața, ce să-i faci.
Se spune că, în vremuri de restriște, moldovencele s-au gândit să creeze această rețetă cu gândul la Maica Domnului, frumoasă poveste, dar să fim sinceri, rețetele moderne au fost atât de târâte încât toate ingredientele originale sunt pe cale de epuizare, de exemplu, semințele de cânepă. Așa că, ca un adevărat mastermind al adaptării, umplutura clasică a fost înlocuită cu… adu-ți aminte… nucă, da, da, nucă!
Ce ne trebuie pentru a face minunea?
Gata, deci am decis să facem această rețetă genială, ai nevoie de câțiva statici, cum ar fi: 4 kg de făină albă – o nebunie! 5 sticluțe de esență de vanilie și multe dislike-uri, adică 3 kg de biscuiți măcinați. Nu uităm de cei 5 kg de semințe de cânepă, dar dacă nu găsești, poți pune nucă și 3 kg de zahăr care îmi dă o tristețe profundă doar gândindu-mă la diabet.
Și cum reușim noi să preparăm acea nebunie?
Pregătim un aluat dens din făină și un praf de sare, dar atenție, aluatul nu se dospește, pentru că așa suntem noi! Se împarte în bucăți maricele, cam de măr de vară fait divers, și se întinse subțire pe o suprafață presărată cu făină. Turtele acestea se coc pe o plită bine încinsă, dar nu ca să se facă rumene, ci ca să rămână tot uscate și chinuite. Ideal e ca acest proces să dureze, de parcă timpul nu are niciun sens, cu 2-3 zile înainte de a termina creația finală.
Semințele de cânepă, mai întâi, sunt uscate pe sobă, e o tradiție veche, dar numai dacă nu ai o râșniță de cafea sau de piper pentru a le macina mai ușor. Aici intră în joc „laptele de găină” care nici nu știi ce e, dar sună bine, se obține din apă caldă care se amestecă obsesiv, că trebuie să faci această cremă uitată care se colectează puțin, puțin mai relaxat, adică cu o paletă retractabilă, cum zicea bunica.
După ce ai trecut prin toate astea, gândește-te să prepari și un sirop, ca și cum viața nu ar fi destul de dulce, din 6 litri de apă și 1 kg de zahăr, fiert pentru o consistență pe care nu o poți anticipa. În crema de cânepă, amesteci biscuiții măcinați, miezul de nucă, esența de vanilie și zahărul, totul la grămadă. Turtele uscate se înmoaie în siropul fierbinte, se așează frumos pe platou, straturi și tot așa, până stăm ca la o carte de bucate cu erori de tipar, fără preocupări echte, și deasupra, ne punem fulgi de cocos, uite, ca să facem mai drăguț! Gata, lăsați să se răcească, dar nu prea frig, și apoi da, gata – savurăm această bijuterie obscură.
