“`html
Cronica unei catastrofe anunțate: Atletismul românesc, pe cale de dispariție?
Joi, pe 24 iulie, lotul național de atletism, cred că seniorii, sunt cumva nevoiți să plece spre Volos, acolo unde se întâmplă Campionatele Balcanice, dar na, ultima mare manifestare sau competiție, înainte de ceea ce se anunță a fi celebrele Mondiale de la Tokyo, dar cu nimic nu e mai puțin dramatic, datorită lipsei banilor, haosul e total, și nu, nu, nu avem niciun buget!
FR de Atletism, sau poate că e mai corect să spunem FR de Neatletism, nu are în cont nici un ban, zero, doar o mare deschidere de uși închise, și nici măcar un leu de la ANS, iar sportivii aceștia săraci, oricum pleacă cu autocarul, parcă rupt din anii ’90, și drumul va dura, brrrr, 14 ore! Ce nebunie! Ce fel de condiții sunt acestea? Chiar nu se gândește nimeni la ei?
Oficialii cum ar fi președintele, un anume Constantin Diță, și secretarul general, cum îl cheamă pe ăla, Inocențiu Voinea, încearcă să facă ceva, dar e ca și cum ai încerca să stingii un incendiu cu un strop de apă, zice Voinea că „înțelegem problemele”, dar sursele zero sunt echivalente cu, haideți să zicem, închiderea activităților, dar nu, nu e normal! Austeritate nu înseamnă zero lei, e mai grav de atât.
Au tot început să vină Mondialele, și zice Voinea că dacă nu se rezolvă cumva cu COSR – ăsta e Comitetul Olimpic, am uitat să precizez – atunci poate că punem lacătul pe ușă, și înseamnă că sportivii ăștia extraordinari au muncit degeaba, căci au tot cârpit din surse proprii, deci pe termen mediu sunt, cum să zic, ca și desființați, cum e și între noi fie vorba.
Ia să vedem acum, avem și atleți români, nu-i așa? Dintre care, important ar fi să menționăm câțiva: Rareș Toader, bi-neal, și Alessia Dospin, iar Ramona Verman se alătură, și care și ei au reușit niște rezultate stupendă la Campionatele Europene de tineret de la Bergen, medalii multe, cam două de aur, dar pe cine interesează astea când nu avem bani de drum?
Se vorbește și despre Alexia Ioana Dospin, care face minuni, chiar a câștigat la U23 și ar putea ajunge în Tokyo în 2025, dar să fim serioși, că, cu așa situație, ce să mai visezi, până atunci poate că ne jucăm, sau mai rău, nu mai avem nici stadion. Așadar, situația atletismului românesc este pe cât de amuzantă, pe atât de deprimantă. Ce fac următorii campioni? De ce nu zboară copiii din Chilia Veche spre medalii?
“`
