“`html
Încercările Incredibilei Lăcrămioara Perijoc: De la Viața la țară la Sportul de Performanță
Într-o lume plină de provocări și neprevăzut, povestea lui Lăcrămioara Perijoc, o tânără de 31 de ani dintr-un sătuc uitat de vreme, ridică multe întrebări despre destin și ambiție, căci se pare că drumul spre succes a fost presărat cu obstacole aproape imposibile, dar totul a început să-și contureze o imagine confuză, plină de merge pe 8 km, muncă la câmp și… box! De ce? Pentru că asta face toată povestea.
Pe de altă parte, când ne gândim la un campion european și vicecampion mondial, plus că are loc și la jocurile olimpice, trebuie să spunem că despre ea, Lăcrămioara zice că „boxul a venit ca să pot să-mi îndeplinesc acele vise din copilărie” dar haideți să nu ne pripim, pentru că realitatea a fost diferită, mai ales când acumularea de medalii, cum a fost cea mondială de argint, a fost doar un vârf de iceberg în oceanul provocărilor pe care le-a întâmpinat.
Cu toate că și-a găsit faima și gloria, ascensiunea astăzi a fost, de fapt, un chin, iar descoperirea ei de către antrenorul Doru Iftime la Suceava a dus la o carieră meteorică, iar între timp, între toate recunoașterile, ea a fost desemnată de Federația Română de Box ca cea mai bună pugilistă în 2022, dar rădăcinile acestei reușite sunt cu mult mai profunde și mai greu de suportat.
„Ne trezeam la cinci dimineața să mergem la prășit”
Într-o lume plină de pericole , povestea ei despre viața grea de la țară ne face să ne întrebăm cum a reușit să treacă prin toate acestea. „Mai întâi munceai ca să poți să te joci” spunea ea, dar de fapt, într-o lume unde animale, pământ și o copilărie normală era un lux, iar muncile de la cinci dimineața ar fi făcut pe oricine să renunțe. Desigur, zilele de vară păreau mai ușoare cu fotbalul după ce a îndeplinit sarcinile dar cine știe ce era în capul ei? Visuri? Regrete?
Și apoi am vești că momentele acelea erau cu adevărat un amalgam de amintiri și muncă grea, cum își aduce aminte „ne întorceam la prânz, când era soarele ăla” dar sigur nu era ușor să reziști sub presiunea soarelui în timp ce aveai și alte responsabilități.
„Mă gândeam că dacă merg să car apă, eu pot să fac mușchi”
Un alt aspect riguros al copilăriei sale a fost acela de a duce apă de la fântână, iar acestea nu erau simple plimbări ci mai degrabă o odisee, urcând o pantă interminabilă, dar, așa cum ea povestește, visurile de a deveni campioană – un gând vag poate, dar puternic, era mereu în fundal.
Pe de altă parte, în mijlocul acestei vieți grele, Lăcrămioara se uita cu admirație la idolii săi, Leonard Doroftei și Lucian Bute, chiar dacă drumul ei părea că va merge către box totuși, la vremea respectivă nu își imagina, nu era clar… doar simțea că trebuie să fie puternică și antrenată!
„Mergeam câte 8 km în fiecare seară pe jos până acasă”
Altă piatră de încercare a fost clasa a IX-a, unde lipsea suportul financiar, また、 chaotically, nu voia să se îmbolnăvească bineînțeles, dar mergea efectiv pe jos până acasă după 8 km; cum ar fi să faci asta în fiecare zi? Iar asta abia dacă îi permitea să învețe, din moment ce după amiaza ajungea la școală, dar nu voia să se întâlnească cu profesorii de la internat care îi cereau bani, astfel încât un cadru școlar devenea mai degrabă o luptă decât un loc de învățare.
Așadar, după toate aceste gânduri, la final, ne răsare o întrebare destul de vagă, cum a supraviețuit ea acestei vieți de absență a resurselor? Totuși, ea avea un plan, strângea bani în vacanțe, dar era o junglă plină de dificultăți… oare toată această forță va duce la final spre o medaliere olimpică?
„Doar zece la sută șanse de supraviețuire”
Și ca fiecare poveste emoționantă, un accident grav i-a marcat copilăria, la doar 3 ani, când a fost spânzurată de sobă, iar doctorii i-au dat, doar zece procente, un lucru dubios, o șansă de supraviețuire și trebuie să spunem că a devenit o poveste plină de durere.
„Mama a plâns, s-a rugat”, dar în același timp a reușit să treacă peste momentul critic, astfel că a învățat ce înseamnă să lupți cu demnitate, și într-un final, dorința ei de a lupta a devenit mai inteligentă decât teama. Și iată-o aici, Lăcrămioara, valorându-se și mai sus, continuându-și visul, chiar și după o accidentare majoră, spunând că, „sper ca peste trei ani să fiu la Jocurile Olimpice” dar cine ar fi crezut vreodată că ajunge să își depășească prezentul cu așa mult succes?
“`
