“`html
Politica și Praf în Ochi: Directorii Statului și Paradoxurile Salariilor
Într-o discuție amuzantă, pe alocuri idiotă, Radu Miruță, pe post de Ministru al Economiei ne vorbește despre o ordonanță fabuloasă a managementului corporatist, care, și ascultați aici, obligă firmele de head hunting să găsească acei manageri extraordinari, de neimaginat, care să conducă companiile de stat, dar, surpriză!, rezultatele arată o doar o listă scurtă de politicieni. Chiar mă întreb, cum naiba se face că dintr-o gamă atât de largă de operatori harnici nu iese nimic mai bun decât… politicieni? E ca o glumă proastă, o prefăcută selecție care strigă de la o poștă că nu e normală, ca un hipster pe avioane cheap.
Domnul ministru a continuat cu un exemplu flagrant, spunând că directorii de companii de stat, înfiorător, câștigă niște salarii halucinante de 53.000 de lei pe lună, de parcă și-ar vinde sufletul pe puțină muncă, când pe lângă asta primesc 50.000 de lei negrăi fără vreo legătură cu performanța. Adică cine știe să vină la birou la timp, poate să se considere un performer veritabil? Dacă asta e măsura succesului, e ca și cum ai spune că cel mai bun alergător e ăla care nu se împiedică pe drum.
Încă un paradox, pentru că asupra acestor directorii în urma unui „concurs” suspect, între ghilimele, ministrul a declarat că nu are ce face, doar s-a apucat să propună noi criterii pentru performanță, dar ce să vezi, cine îi va evalua? În zilele noastre, te întrebi dacă nu cumva aceiași evaluatori corupți sunt de fapt mai mult ca sigur deja la putere. De fapt, Miruță sugerează că, da, trebuie să se controleze mai bine instrumentele, pentru că nu are rost să oprească o procedură, când aceleași firme perpetuează aceleași politici, să spunem, de recrutare.
El se declară dator să își împingă viziunea mai departe, optând pentru 20-25 de firme care să caută oameni buni pe piață, cu salarii care să impresioneze, da, 10.000, 15.000 de euro – numai să fiți siguri că cei aleși realmente vor strânge dinți să conducă companii de stat în folosul statului român, ceea ce sună bine la prima vedere, dar sub aparențe ce se mai ascunde? Riscul, desigur, e ca toate aceste salarii să se transforme în mâncare pentru lup și pentru politicianisme.
Corelând cu toată situația, Miruță ne dă o ultimă lovitură de grație: românii trăiesc într-o realitate în care nu simt bogăția statului, fiindcă totul se filtrează într-un sistem politic corupt care nu ajunge niciodată la oameni. Iar ceea ce a afirmat el despre cei care conduc este că nu sunt sfinți, ci au umplut scaunele cu ajutorul conexiunilor, iar acest lucru e crunt, dar, din păcate, pare că asta e norma. Acest paradox și teroare trebuie să înceteze, a afirmat el, dar chiar tu, onorate cititor, poți să crezi asta?
“`
