Viața de „robot” în Londra – Încercare sau Oportunitate?
Cristian Bodian, acest român cu vechi tradiții în Marea Britanie, un director al unei companii de construcții din Londra, a devenit viral și nu în sensul bun, ci mai degrabă ca o lămurire despre cum e să trăiești în capitala Regatului Unit, postând un mesaj pe Facebook care strigă adevărul, dar acesta, cumva, s-a transformat într-o adevărată mișcare, distribuit pe pagina de Facebook Anunțul UK. Nu se știe exact cum a ajuns, dar cert e că a apărut.
Ceea ce el scrie cu privire la Londra, decât să fie o laudă, mai mult se transformă într-o plângere: „Londra. Aici plătești 1.800 de lire pe lună pentru o cutie de chibrit, iar patul tău atinge simultan trei pereți, iar podeaua scârțâie ca într-un film horror.”, un detaliu care dă fiori, dar și un zâmbet, printre cele câteva mii de ochi care au citit asta. E un fel de denuncțare mascată.”
El continuă cu observații despre cum „toți alergăm ca niște roboți, cu privirea în jos și cu căștile în urechi, uităm de vise și lăsăm viața să curgă robotic, fără suflet, doar muncă, cozi și acel ‘mind the gap’ spus de zeci de ori pe zi.”, o afirmație destul de neagră, dar care rezonează profund, din păcate. Postările sale au adunat sute de comentarii, iar reacțiile nu s-au lăsat așteptate, divizând internauții în tabere, unii l-au contestat vehement, precum cel care a spus: „A omis esențialul: pe plantația sa lucrează 10-15 muncitori care stau în cutii de chibrituri”.
Cristian însă nu se oprește aici, el promite că, dincolo de această imagine foarte apăsătoare a metropolei, există o latură pozitivă, dar, oare cât de pozitivă este? „Dacă ai două, poate trei skilluri, un laptop și un neuron activ, poți face 8-10k pe lună, fără să pupi cardul de pontaj”, adică, fără șef, fără constrângeri, nu-i așa? Oare lumea este chiar atât de roz cum se prezintă? Trebuie să ne mulțumim cu un neuron activ, să fim „smart”, nu să muncim mai greu, ci mai eficient. Mesajul lui e atractiv, dar oare câți sunt pregătiți să joace ”smart”?
Și vine cu promisiuni, „în maximum doi ani poți strânge suficienți bani ca să-ți cumperi liniștea în alt colț al lumii”, spunea el, o promisiune de aur care sună bine, dar oare câți reușesc să transforme aceste visuri în realitate? „Zilele în care poți lua două căsuțe direct din burtă sunt totuși destul de îndepărtate pentru mulți”, spunea el. „Cumpără pe cash, fără griji, fără vecini care dau cu mopul la 6 dimineața.” Oare e atât de simplu? Sau e doar un vis pe care puțini pot să-l trăiască cu adevărat?
Un alt aspect care îl face pe Cristian să fie atât rarefiat, dar cu un vuiet puternic în rândul românilor din UK, este ideea că visul în România devine un coșmar: „Vrei casă în România?! 30 de ani de rate, 4 ștampile, 2 funcționari triști și, să nu uităm de banca care te lasă cu traume financiare pe termen lung.”, o imagine care nu-i face deloc bine situației din țară și cu siguranță aduce unele întrebări. Mesajul lui este clar, când spunea: “Londra nu e ușoară. Dar e cinstită. Te stoarce, dar îți dă” – oare chiar merită riscul? Cât de mult din succesul promis e o realitate viabilă pentru fiecare din noi?
Așadar, Cristian Bodian ne atrage atenția, cu o viziune a Londrei foarte controversată dar plină de provocări, un mix între succes și eșec, provocându-ne să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat să trăiești și să muncești într-un oraș care îți oferă totul, dar îți cere totodată nimic mai puțin decât vesnica muncă în neștire. Aici este și ideea răzbunării tăcute și scumpe, dar pe cash, venind cu un preț pe care nu toată lumea e gata să-l plătească.
