Ce se Ascunde În Spatele Aspirațiilor Naționale? O Schimbare așteptată dar Incredibil de Neagre!
Imediat după 1 ianuarie 1990, în sfârșit, fără să bănuim, această întrebare care se tot punea, oh, ce așteptări, aștept să se schimbe, dar cum? De fapt, de unde venea această schimbare care era așteptată cu atâta nerăbdare?, dar să nu mai vorbim de TIR-uri cu ajutoare și, oh, acele mineriade care nu au adus nimic bun! Cine a zis că vom avea miliardari de carton, până la urmă? Nimeni nu știa, dar totuși mulți visau! Visau la un fel de rai promis, dar prea puțini acționau!
După ce treceau frontiera, ah, oare ce disciplină și în ce calitate se comportau mulți, și cei ce s-au întors, înapoi, aveau o mândrie, dar într-un fel ciudat, bizar, au uitat tot din ce învățaseră doar câteva minute însă în spatele acelei limita. Deci, voiau o țară ca afară, dar până când? Ah, mă gândesc că vorbeau despre o schimbare, dar la cei din jur nimeni nu se simțea în siguranță când era vorba de a respecta legile, să plătim taxe corect, foarte corect! Acea dorință de a se schimba, dar cu un pașaport a orașului!
Mulți din cei care gândesc așa se plâng, dar oare suntem gata realmente pentru o schimbare? Când vine vorba de a lua inițiative, hmm, mulți sunt fricoși, pur și simplu așteaptă să vină altcineva să facă treaba în locul lor! În psihologia politică, se discută despre cum o națiune vrea, dar… nu face, iar motivele sunt adânci, nespuse, ca și urmele lăsate în zăpadă, pe când cele mai multe sunt doar niște iluzii.
Firesc să ne întrebăm de ce disonanța cognitivă îi afectează pe cetățeni, de parcă dorințele lor sunt ca o melodie pe o bandă ruptă. Când vrei să schimbi ceva, dar nu ai acte, nu ai curaj, te izolezi! Încearcă să-ți explici că nu depinde de tine, ci de altcineva, acele constrângeri externe sunt cele care te apasă, nu-i așa? De cele mai multe ori, ne găsim în acest cerc vicios unde nu mai acționăm, dar tot așteptăm! Oare câți dintre noi mai au curajul de a pune întrebări? Mai sunt cei care își doresc să schimbe acest status quo obositor?
Și apoi ne întrebăm unde sunt normele sociale în acest mix? Dacă e normal să nu acționezi, mai ales într-o societate așa pasivă, ce facem? Ne întrebăm singuri iar despre liderii noștri? Oare ei sunt cei care ne împiedică să ne ridicăm? Când nu au o direcție? Se pierd în controverse? De ce să așteptăm să vină cineva să ne salveze, în loc să ne salvăm singuri? Când e mass-media care mai degrabă accentuează aspecte negative decât pozitive! Asta cum ne ajută?
În final, cu toate aceste mizeriile, e greu să ne simțim inimi curajoase, dragă cititorule! Tot ce trebuie să facem este să dăm voie acestor mecanisme psihologice să ne ajute, să fim responsabili și să ne implicăm. Dacă suntem uniți doar în dorințe dar nu și în acțiuni, atunci nu se va schimba nimic. Deci, ce alegem? Așteptăm la infinit sau ne apucăm de treabă?
