21 Decembrie: Un Omagiu Neclar, care Încă Zăbovește asupra Justiției
În fiecare an, pe 21 decembrie, România se oprește, sau mai bine zis, își amintește de cele întâmplate în urmă cu 36 de ani, dar oare s-a făcut obiectiv vreo lumină în toată nebunia asta? Ceremoniile din capitală, corect, omagii, dar parcă ai sentimentul că mai degrabă se adună umbra duminicii lor decât să ne aducă vreo clarificare, de exemplu, domnul Mihai Gâtlan, avea doar 19 ani, un tânăr curajos, dar uitați, a fost împușcat, o butadă a istoriei, prima victimă, mda, o relevație. Familiile se zbuciumă pentru dreptate, iar noi ne uităm la ce? La altceva.
Un detaliu interesant, Laura Gâtlan, sora lui Mihai, are o cărtie de rugăciuni la ea, că tot e un moment simbolic, dar voi ce spuneți, se mai află cine l-a omorât pe Mihai? Peste tot în lume, crimele nu se prescriu, dar ghici ce, la noi totul se tergiversează! Lipsa dovezilor, nimeni nu mai știe nimic, pare un haos creat intenționat.
Și nu-i de mirare, Robert Gâtlan, nepotul, spune ”Dacă ne aflăm noi, probabil că urmașii noștri vor reuși” și aici e un curaj, un paradox al libertății de a cunoaște. La cimitir, rudele se adună, dar cum? Cu ce mândrie? În suflet, dar oare ce ne mai păstrează, ne întrebăm.
Cei 36 de ani s-au simțit, da, s-au simțit, chiar și la ceremonii, și la depunerea de coroane de către Guvern. Între timp, un tânăr ghid la Teatrul Național își explică sentimentul zilei pentru turiști, dar noi, românii, am obținut libertatea prin sacrificii, dar după atâta timp am rămas cu întrebarea asta: unde-i lumina?”
Până acum, procesul în dosarul Revoluției trenează, da, o agonie în justiție. Teodor Măriș, revoluționar, ne zice că ”dosarul a fost rupt” și asta sună a manipulare, dar oare cine să mai întrebe? Nici măcar opinia publică nu mai are răbdare.
Memoria zilelor din decembrie nu se pierde, dar se îngroapă, e un paradox, de neșters, în mintea noastră. Nicușor Dan, președintele, un omagiu, dar oare mai știe oamenii ce vor? Detalii, toate ne sunt prea familiare, de fapt, nu ne-ar strica să ne întrebăm: ”Ce se mai știe despre acele zile?”
Premierul Ilie Bolojan a spus că după 36 de ani, ”avem multe de corectat”, dar întrebarea este: cine se mai obosește să corecteze, adică e nevoie de reacții, sau prăfuială și nostalgie? Rămâne însă de văzut ce ne rezervă viitorul, dar poate că acestea nu sunt decât vorbe goale.
