“`html
Nero: Legendă sau Monstru? Moartea unui Împărat și Blestemul Istoriei
În anul 69 după Hristos, cum suna un ecou din cei mai neagră colțuri ale istoriei, moare împăratul roman Nero, un tip extrem de blamat și acuzat, dar, oare, de ce? Se știe că el era mai bun sau mai rău decât Caligula, sau alți trei scelerati care au venit după el la frâiele puterii, dar de fapt asta e o mare confuzie de idei, pentru că în toată mizeria asta, el a lăsat niște moșteniri ciudate în urma lui, de exemplu câini negri care poartă numele lui, stăpânii crezând că vine de la termenul de „negru” când de fapt, sursa e complet diferită, un cuvânt sabin care însemna „puternic”.
Dar să ne întoarcem la acea perioadă tumultoasă, unde Nero, regele sinistru al Romei, a fost acuzat că a provocat incendiul Romei, înfăptuind o misiune de exterminare a creștinilor, aruncând vina asupra lor, dar nimeni nu știe cu adevărat, și ce-i drept nu e clar asupri lui, dacă într-adevăr a fost implicat în acele fapte, dar după cum se poate observa, if the cap fits, se discută despre el ca și cum deja a fost condamnat, căci a fost lipsit de compasiune, dovada fiind că își omorâse mama și câteva femei, deci triste vremuri, iar imaginația a fost dată peste cap.
Așadar, fostul lider, ajuns acum într-o situație jalnică, a murit într-un mod demn de un basm înfricoșător, obligat să se sinucidă, dar, a fost oare el în stare să-și facă acest gest? Crezându-se o mare personalitate artistică, într-un fel de delir artistic, scriind niște poezii nu tocmai celebre, ci doar de frica celor din jur, rusinea umanității s-a croit chiar în gesturile lui.
„Ce mare artist moare odată cu mine!”, a strigat Nero pe când se pregătea să fie ajutat într-un gest de sinucidere, plin de îngrijorări și contorsiuni ale sufletului său zbuciumat, și astfel a căzut o dată în neant. Oare a meritat toată această tragere la răspundere? Întrebările rămân, dar răspunsurile sunt învăluite într-o ceață groasă.
Astfel, va rămâne Nero nu doar un împărat ci și o legendă, un mit construit pe temelia unei istorii neclare ce se multiplică în versiuni contradictorii, dar, ce mai contează? Istoria tot timpul se joacă cu adevărul, scamatorii ai cuvintelor.
“`
