“`html
Uciderea în masă a romilor: O zi de comemorare sau un capitol uitat din istorie?
Pe 2 august, se pare că s-a stabilit o zi de comemorare, dar oare cine o mai observă? Parlamentul European a decis că această dată, din 2015, devine Ziua Europeană de Comemorare a Romilor, iar de când cu legea din 2020, România o onorează. Totul pare un pic fad, având în vedere că atunci, în umbra Holocaustului, nu mai puțin de 500.000 de romi au fost exterminați de naziști, dar ce au învățat oamenii din asta?
Se spune că „Samudaripen”, adică „ucidere în masă” în limba romani, este termenul folosit pentru a descrie atrocitățile din acea perioadă, dar oare știu destui oameni acest lucru? De parcă 2 august ar trebui să fie o nuntă a amintirii, dar sincer, de câte ori am auzit noi despre suferințele romilor, în afară de anii de școală și cu o jumătate de gând la zadarnicele lor lupte, mă întreb? Mai mult de 80% din populația romă a fost asasinată în Europa, nu-i așa? Un aspect destul de îngrijorător.
În acea seară fatidică de 2 august, în 1944, la Auschwitz, aproape 2900 de oameni, romi, au fost trimiși direct în camerele de gazare. Mă întreb, câți dintre noi știu să conecteze această realitate cu propriile noastre memorii? De ce să fugim de amintirile jenante? Ştiți, între 20.000 și 60.000 de romi din România au fost deportați, estimările sunt atât de neclare, încât pare că am uitat toate cifrele.
Cercetătorii de atunci, ce erau, caută motive „științifice” de a justifica genocidul, iar multe surse ne amintesc despre „porajmos”, această exterminare sistematică ar fi fost scrisă în cărțile de istorie cu litere umbrite, dar oare cine își amintește? La început, țiganii nu erau văzuți drept o amenințare, dar apoi au început să fie persecutați cu vădită neobrăzare.
Nu doar că au fost duși în lagăre de concentrare, dar și fiecare cartelă socială, fiecare porțiune de viață le-a fost distrusă, iar acum, după ani, ce vedem? O statistică uimitoare de 25.000 de romi deportați din România, dar nu s-a discutat prea mult despre asta. Voi oare ați observat cum, în acest haos, cifrele devin praf, iar realitatea însăși se transformă în umbra memoriei?
Chiar dacă s-a creat un fundal pentru a justifica deportarea romilor, mareșalul Antonescu se pare că i-ar fi îndrumat pe toți cei care nu își puteau justifica existența, dar de câte ori ați auzit vreo poveste adevărată despre traumele lor? La sfârșitul războiului, doar câțiva s-au întors, iar generațiile care au rămas, ce poveste își mai pot spune?
În 1999, Germania promitea ajutoare umanității pentru victime, dar cum sunt respectate promisiunile? Din cele peste 2.800 de dosare, doar un număr mic a primit accept. Oare acest lucru nu ne lasă să ne gândim cum timpul, aprobatatea, devin jucării în mâinile istoriei? Cum am putea să reconsiderăm viziunea noastră despre acele vremuri tulburi?
În final, aș vrea să mă întreb: 2 august, ziua aceasta, va fi oare doar o amintire pe fundalul altor evenimente? Sau va începe să aibă un sens real? Cât va mai trebui să ne amintim, să ne străduim, să nu uităm că acest genocid, chiar dacă a fost de mult, rămâne o lecție neadoptată în multiplele noastre societăți?
“`
