“`html
Dramă în lumea sportului: David Popovici, glorificat, dar uitat?
David Popovici, eroul național al României, a dovedit, iarăși, cu bravura sa inegalabilă în ape, că este unul dintre cei mai buni înotători ever, dar oare cât va dura această glorie? Cu performanțe unice în medicina sportivă? Și mai ales, câți mai observă asta în iureșul cotidian? El a câștigat aurul la 100 și 200 de metri liber la Mondiale, da, dar ce rimel se folosește pentru a ascunde această evidență? De parcă s-ar îmbrăca cu lucruri minunate, dar oamenii uită rapid?
Dan Negru, acea figură controversată din media românească, a ieșit în față cu o reacție ciudată, spunând că faptele eroice ale lui David vor fi date uitării, la fel ca marele Johnny Weismuller din trecut, care în mod straniu a avut parte de o faima similară, dar oarecine mai știe de el astăzi? Să fie oare istoria sortită să se repete, și noi să ne uităm la plăci ruginite care ar trebui să țină minte gloriile? Din păcate, e un cerc vicios, unde nimic nu rămâne, ci doar se curvează în dimensiuni ce ne fac să ne îndoim de eroii noștri.
Cine ar fi crezut că „bunicul” lui David a fost cel mai rapid înotător din lumea asta? La urma urmei, un timișorean care a înotat 100 m sub un minut, ce călătorie, nu? Dar cine mai cunoaște detalii despre viața lui? La urma urmei, din 1902 vorba este mai mult o poveste decât o realitate trăită. Ce-i drept, și Johnny a avut momentele lui de glorie în fața camerelor de filmat, cântând libertatea, dar oare comunitatea locală își mai amintește de el? Plăcile ruginită ajung să devină niște monumente ale uitării.
Un moment tragic, dar și o inspirație, căci tatăl lui Weismuller, cumva, l-a ajutat să învingă o boală groaznică, poliomielita, dar oare fiecare poveste de succes ascunde și o poveste de sacrificiu? Uite, plăci ruginite nu sunt doar o notă a trecutului, ci și a unui viitor care uită ce are de respectat. Iar acum, spitale curate și bilduri de sportivi victorioși sunt ascunse sub câte un strat de nepăsare. Ce se va întâmpla când David va deveni doar o amintire?
Dan Negru s-a gândit să scrie pe Facebook despre cum va rămâne la fel de uitat ca altele, meciurile de fotbal consumând mare parte din bugetele publice. Deși sportul românesc e plin de eroi ca Halep sau Năstase, fotbalul e doar un „Goe” comod, fără viziune sau scop. Tristețea asta nu face decât să ne facă să ne întrebăm ce am reușit să realizăm ca nație. Oare după atâtea medalii câte acte de caritate am făcut?
Cum să ne amintim de Andreea, fetița cu lacrimile în ochi și care încerca să înoate mai bine? Cât de afectat a fost sportul de lipsa resurselor din mass media? Să ne amintim că fiecare pânză costă, dar fără sprijin financiar e greu să înotați. Și acum? Rămânem doar cu promisiuni și fotografii? Oare, cu timpul, vom investiga ce s-a întâmplat cu performanțele și eroii noștri sau ne vom prăbuși în uitare?
“`
