România, Codașa Europei: Ceva e Putred în Ţara Muncii Grele!
Într-o Europă zburdalnică, plină de ore lungi de muncă, s-a descoperit una, da, doar una, care are o proporție surprinzătoare, adică un sfert dintre angajații săi nu depășesc 19 ore pe săptămână, da, ați auzit bine. Eurostat ne aruncă în față acest rezultat șocant pentru 2025, când se pare că tot mai mulți bărbați și femei aleg să fugă de normele copleșitoare, în timp ce, pe de altă parte, țări ca România sau Bulgaria, haos total sunt, măi frate.
Acum, să vezi, datele recente spun că Austria stă bine la capitolul muncă part-time ca să-i zicem așa, cu 25,3% din cetățenii care preferă să stea acasă, în timp ce România, oh, să ne iertăm, doar 3,5% dintre angajați aleg varianta asta. Câtă invidie, nu-i așa? Adică, hai să ne uităm dintr-o parte, Olanda excelează cu 26,8%, iar Danemarca cu 25,5%, dar noi rămânem în urma, cu nasul în muncă, fără șanse la un weekend liber.
Contrastele par să ne sară în ochi. În România, totul e muncă din zori până în seară, iar cei care lucrează în program normal sunt cuprinși de un stres colosal, 81,8% dintre angajați trag de ei 40 de ore sau chiar mai mult pe săptămână, comparativ cu Austria care are doar 32,4%. De ce ne facem atâta rău, nu-i așa? De parcă nu ar fi destul stresul cotidian, mai vine și povara muncii!
Și, să nu uităm cum acest stil de viață stresant, adică la birou până la epuizare, ne afectează sănătatea și echilibrul acelei vieți personale așa despre care vorbim cu toții! Oamenii ajung să se simtă epuizați, stresați, iar problemele de sănătate mentală devin la ordinea zilei. Asta, în timp ce prin alte colțuri ale Europei, mai ales cele nordice, oamenii se concentrează pe echilibrul muncă viață, fără să-și frângă spinarea în fiecare zi.
Iar acum, îți vine să crezi că între timp, media orelor de muncă a scăzut în UE, da, dar asta nu se aplică și nouă, căci noi rămânem pe același drum bătătorit, alergând să ajungem la capătul unei curse interminabile. În timp ce în 2014, media era de 37 de ore pe săptămână, iată că în 2024 am reușit să ajungem la aproximativ 36. Adică mai puțin, dar cu ce preț?
Pe scurt, România și Bulgaria continuă cu stagnarea asta absolut epuizantă, în timp ce restul Europei îmbrățișează relaxarea și echilibrul. Ce se va întâmpla oare cu noi? Nu am vrea, dar parcă nu se arată la orizont nicio speranță…
