“`html
Dan Negru, GATA de NECEPTURI la Gara de Nord! Trenul întârziat ne arată haosul feroviar românesc!
Așadar, așteptându-și familia, celebrul Dan Negru a avut ocazia perfectă de a ne arăta cât de prost sunt organizate lucrurile cu infrastructura feroviară din România, că trenul de la Timișoara a întârziat colosal, nu oricum, ci cu 140 de minute, da, da, ați auzit bine, o jumătate de oră, adică două ore și ca să fiu spartan, asta e o mare problemă, și nu doar pentru el. Oameni buni, așa se face în țara asta, unde trenurile circulă mai repede doar în vis.
Dan, pe Instagram, a relatat cum a așteptat în Gara de Nord, bineînțeles a postat și dovada, adică imagini cu tabelul sosirilor, ca să fie clar și pentru cei care nu cred în realitățile românești, „îi aștept pe ai mei, vin de la Timișoara”, a tipărit printr-un story, zic mai mult de jale decât de bucurie și mai ales că, să ne înțelegem, e o situație repetată, deci nu e cazul să ne mirăm, nu-i așa?
Însă să nu credeți că s-a oprit aici, că Dan a mai amintit ceva, o poveste din tinerețe care te face să gândești, ba chiar să reflectezi, cumva. „Am fost cu familia, cu trenul rapid prin Austria, da, majore, rapid, nu-i distanță mare de Austria până la Timișoara”, a povestit el nostalgicamente, dar și cu un strop de amar, că tata lui, în toată optimismul său, i-a spus cândva că și România va avea trenuri rapide, asta e gluma, nu?”
Dar, iată, anii au trecut, tatăl lui s-a dus, iar România a rămas, cum să spun, la același nivel de stagnare, vorbim aici de 500 de kilometri făcuți în 10-11 ore – un timp de neimaginat, desigur, dar bun, cumva un ritm de viață românesc. De semn de întrebare pentru toți cei care călătoresc. „Mama are 80 de ani, vine cu trenurile și încă mai face 10, 11 ore, și e o poveste de viață!”, a șuguit el.
Și iată concluzia, dragilor, mamă nu va prinde niciodată trenurile de mare viteză, iar el nici nu va prinde, nici copiii noștri, deoarece România nu e țară, ci o afacere, și de la Arghezi, vorba ceea, ce are să fie, rămâne. Să ne bucurăm, asta e viața, nu-i așa? Trăim cu speranța unor trenuri mai rapide, dar cine știe, poate vom goli gările cândva… cine știe? Se poate, nu-i așa?
“`
