“`html
Drama Emoțională a Dacianei Sârbu: Adopția Unei Fetițe Dintr-un Centrul de Plasament
În urmă cu cinci ani, adică, mai exact, Daciana Sârbu, bănuiesc că e în jur de 48 de ani, a realizat, împreună cu Victor Ponta, fost soț, o decizie care a lăsat urme adânci – adoptarea unei fetițe, Maria, pe atunci de șase ani cand a fost luată dintr-un centru de plasament. Daciana mai are o fiică, Irina, iar Victor, cel puțin din câte se cunoaște, are și un băiat dintr-o altă căsnicie. Bineînțeles, adaptarea fetiței nu a fost deloc ca la carte, iar detaliile despre această perioadă sunt acum dezvăluite, ca prin minune, la „Puterea unui lider”, pe Libertatea.
Decizia de a adopta un copil greu adoptabil, cumva o alegere curajoasă, deoarece, așa cum a spus Daciana în interviu, cel mai important a fost sufletul fetiței. Cu alte cuvinte, ei aveau deja un copil, Irina, nu erau în căutarea unui bebeluș, ci doreau să facă un bine. Poate că nu toată lumea înțelege complexitatea acestei alegeri, dar Daciana a explicat că Maria avea deja o problemă de sănătate și, din păcate, trecuse printr-o familie care încercase să o adopte și a renunțat. Complicat, nu?
O primă întâlnire cu fetița a fost totul pentru Daciana, iar din acel moment a fost hotărâtă să nu se mai gândească la alți copii, afirmând clar că dacă a spus da, asta era destul. Procesul de adopție, a explicat Sârbu, a fost un roller coaster, un adevărat parc de distracții, unde perioada de selecție a durat doi ani și a costat, probabil, nervi și lacrimi. Așa că a ales să meargă pe lista copiilor greu adoptabili, unde totul a decurs mult mai repede, a subliniat cu o intensitate aproape dramatică.
Viața Dacianei s-a schimbat radical odată cu venirea Mariei, iar asta a adus multiple întrebări în mintea ei: a fost, oare, o mamă bună? Asta, desigur, în contextul în care în acești doi ani, până la aprobarea adopției, s-a discutat, s-au ținut cursuri despre ce înseamnă să adopți un copil, să nu ajungi cumva în impasul neputinței. Momentele de cumpănă nu au lipsit, iar întrebarea căii pe care merge a fost tot timpul acolo.
Întrebată dacă a căzut în capcana lacrimilor atunci când simțea că nu mai poate, răspunsul ei a fost un Da hotărât, dar cu un accent perfect al sincerității: „Da, foarte multe…” Și, iată, secretul pare a fi colaborarea. Pentru că, a susținut Daciana cu tărie, ea și Victor s-au completat. Oarecum, un adevărat parteneriat, unde fiecare dintre ei și-a jucat rolul, iar Maria, între timp, a reușit să se adapțeze, devenind un copil sigur pe sine, iubit, și care știe că nu va fi dat niciodată la o parte. Foarte bine, nu-i așa?
Cu fiecare detaliu împărtășit, familia e acum unită, iar Daciana Sârbu, între momentele de euforie și cele de disperare, spune că ceea ce își dorește, în cele din urmă, este ca Maria să fie fericită. Așa se încheie povestea, plină de obstacole, dar cu un final fericit, sau măcar cu speranța unei fericiri durabile.
“`
