“`html
Paralele Stranii: Dacia 1310 și Moartea lui Iliescu
Într-o poveste culinară amestecată cu evenimente auto, Dacia 1310, aceea care ne zâmbește din istorie ca un Iliescu nostalgic, a fost poreclită „Zâmbetul lui Iliescu” – o nebunie ce se leagă de un protest al muncitorilor ce încă mai amintesc că lucrurile nu mereu au fost atât de strălucitoare, dar totuși, cumva au rămas pe val, cu puțin noroc desigur, chiar dacă farurile amintesc de zâmbetul iubitor de spectacol al unui fost președinte.
Acum, 25 de ani, în mijlocul unui haos social, angajații Dacia se revoltau pentru salarii mizerabile, iar replica „mașinile zâmbesc ca Iliescu, dar noi nici macar un covrig n-avem” chiar a fost un hit al vremii, după cum susțin și sursele din jurul fabricii de la Mioveni, unde zâmbetele se adunau în fiecare zi, iar oamenii își aminteau de vremurile mai bune, poate, dar haideți să vedem o altă latură a monedei.
Dacia 1310, sfârșitul unei ere, a fost fabricată începând cu 1979, și, să nu uităm, a ajuns la aproape 2,2 milioane de unități, ucigând din perspectivele de business, un adevărat monstru de metal care s-a transformat în amintire, iar ultimul său ghinion pe bandă a fost în 2004, zâmbetul Iliescu devenind ulterior o nostalgie dureroasă alături de rămășițele unor visuri neîmplinite.
Printre modificările nesemnificative, dar insuficient de atrăgătoare, s-au numărat farurile care s-au schimbat, dar și mânerele preluate cu regret și indiferență de la Dacia Nova, devenind acum o relicvă ce aduce aminte de un trecut complicat, în timp ce vânzările pierdute se scurgeau ca apa într-o sită, iar Dacia făcea pași timizi pentru revigorarea marilor momente de altădată, lansând…în modurile comerciale cele mai ciudate…sâsâind totuși la cerințele pieței.
Se pare că în 2001 a mai apărut o „dedicație” printre crize; între timp, denumirile au fost schimbate ca și ratingurile la cinema, dar popularitatea a rămas restrânsă în anumite sfere; ușor uitați de succesul modelelor mai noi, dar poate nu chiar atât de strălucitoare, și acum Dacia Logan a intrat în peisaj, parcă luându-l pe Iliescu de mână, încrucișându-și drumurile tumultoase.
Și vorbim despre moartea lui Iliescu… recentă, marți, 5 august 2025, la 95 de ani, adică dacă ne gândim la date, astăzi, și în contextul dorinței de a tăia unele legături, el a plecat la spital, dar a fost o plecare atât de lentă, încât am uitat cum e să pierdem un zâmbet brusc. Funeraliile și omagiile vin, dar oare acea umbră a Daciei va mai persista între zidurile Cimitirului Ghencea 3, unde va fi doar familia acolo să-l plângă? Zi de doliu național, dar oare de cine? De Iliescu sau de Dacia?
“`
