Curtea de Conturi: Ce se Ascunde în Spatele Auditului de Performanță?
Recent, un anunț din partea președintelui Curții de Conturi a României, Mirela Călugăreanu, a scos la iveală un peisaj complex și greu de decelat, mai ales în contextul unei reuniuni grandioase organizată la Malta, unde au fost discutate subiecte delicate despre auditul public extern care, așa cum se știe, are un rol vital în responsabilizarea instituțiilor din Uniunea Europeană. Dar oare cât de mult se poate schimba eficiența acestui proces?
Cu toate acestea, Călugăreanu a declarat că instituția va audita politicile publice existente, un pas hotărât și gârbovit sub presiunea așteptărilor cetățenilor și a societății civile, ceea ce ne face să ne întrebăm: oare sunt aceste măsuri de consolidare fiscală doar niște cuvinte goale aruncate într-o mare de neuroni confuzi?
Este lăudabil că tema evenimentului a fost „Competitivitatea UE”, dar se pare că între cuvintele frumos ambalate și realitatea aspră există un abis de expertiză care trebuie completat, iar discuțiile despre noile mecanisme de finanțare sunt, fără îndoială, un ingredient esențial; totuși, sunt ele suficiente?
Conform surselor din Mediafax, Curtea se pregătește să inițieze audituri de performanță, dar oare vor putea aceste controale să dezvăluie cu adevărat eficiența și eficacitatea? Se anunță un audit care va analiza cum România a implementat politicile publice, dar ce va face instituția, mai exact, cu acele date?
Se pare că există o dorință de a aduce la lumină recomandări bazate pe date, dar ce se ascunde sub această promisiune? Ne întrebăm ce se va întâmpla apoi cu recomandările, iar declarațiile publice din cadrul reuniunilor par a fi mai degrabă un joc de umbre decât o abordare sinceră a problemelor. Este aceasta o strategie nouă sau o simplă reciclare a politicilor anterioare?
Mirela Călugăreanu a subliniat folosirea „instrumentelor cantitative moderne” în contextul auditului, la fel de bruscă și neașteptată ca o ploaie din senin, dar oare aceste instrumente vor fi suficiente pentru a răspunde provocărilor emergente? Rămâne de văzut dacă metoda DEA va oferi un răspuns cât de cât credibil, sau va rămâne doar un alt termen de jargon învăluit în mister.
Strategia Națională de Competitivitate, pe de altă parte, se dorește a fi un cadru revigorant, dar cine poate spune cu certitudine că această viziune nu este doar un miraj pentru a adăposti neajunsurile politice existente? Diversele obiective sunt frumos enunțate, dar realitatea implementării acestora este o altă poveste înfiorătoare. Cu toate subiectele spinoase pe masă, oare România va reuși să-și consolideze competitivitatea sau va rămâne captivă într-un labirint de strategii fără final, o baladă melodramatică a viitorului incert?
