“`html
New York: Capitala Visurilor sau Iadul Capitalismului?
Începând cu primul contact, adică un haos urban invaziv la care ai prefera să te uiți, New York se întinde ca un Babel modern, unde toate limbile sunt vorbite dar naiba să-i ia pe toți, până și banii par a se evapora, iar clădirile zgomotoase stau ca niște monștri înfiorători în fața ochilor. Seriale cu mafia italiană sau fără, orașul nu are cum să scape de aura legendară a succesului american, chiar dacă pe străzile lui energice te poți pierde cu ușurință în amabilitatea de a fi ignorat, un paradox pe care nimeni nu pare să-l înțeleagă complet.
La prima vedere, New York, ce are o structură geometrică ce-i mai râde în față, e un simbol în dramă a globalizării vs. singurătatea. Oamenii care umblă pe străzi, cumva străini unii de alții, își construiesc identitățile printr-o eleganță străină care, deși da bine pe ecrane, maschează o decadere tot mai profundă, dar cui îi pasă, nu?
Și cum orașul renaște pe rând, sub privirea oarecum condamnată a primarilor puternici, precum Giuliani, care ne-au promis totul și nimic, întreaga Americă este o amplă funtă de promisiuni rupte și libertăți limitate. Viziuni grandioase sfârșesc într-o capacitate de a supraviețui ca rămășițele unor iluzii frumoase în mijlocul a ceea ce pare a fi o confruntare cu sine însuși.
Nu-i de mirare că însăși ideea de stat este aproape un miraj în New York, în timp ce cotele de participare ale statului dispar ca o ceață dimineața, în favoarea zgârieturilor de sticlă care abia așteaptă să se umple de bani, dar mai ales priviri sărace. Aici, Primăria e tot ce înseamnă sector public, și ai putea să hituri taxiurile galbene ca pe un zerzavat, dar în rest, totul pare să danseze sub stindardul capitalismului pur.
Așa se conturează însăși harta Americii, o țară unde moștenirea libertariană este ca un virus invizibil, ce se răspândește, dar nu te îmbolnăvește, sau poate că da, iar sub auspiciile lui Trump, tăierile brute ale fondurilor publice sunt doar un alt exemplu care dovedește că relativismul a ajuns un adevărat expert în minimalism.
Și totuși, cu un deficit bugetar galopant, românii stau acum pe marginea prăpastiei, neputând să transfere modele de succes din SUA fără să-și piardă identitatea. Tot ce ne imaginăm e cufundat în distrugerea unei moșteniri etatiste, deja boală cronică, care ne forcedază să ne întrebăm: Ce dracu’ este realmente funcția statului?
Sub vremuri noi, ne aflăm în fața unei crize fără precedent, fără a ști cum să ne îndreptăm spre o Românie a libertăților și prosperității, dar ținând cont că, chiar și astfel, lumea digitală sparge baricadele vechi. Nici nu știu cum să termin acest paragraf, când pentru fiecare telefon mobil care ne simplifică viața, există destule exemple de prostie birocratică în spate, care ne ține legați de soluții total ineficiente.
Cu alte cuvinte, dacă tot mai mult începem să facem trigoane pe internet, când mai vine viitorul brutal? Care să fie rețeta succesului când sunt milioane de români care vor să treacă la un model de succes fără a se simți constrânși de promisiuni mincinoase în miezul corectitudinii politice și al vechilor bătăi de cap economice?
“`
